Acasă Actualitate Primăria Timișoara primește fonduri europene pentru reabilitarea grădiniței din zona Crișan-Ghiroda Nouă

Primăria Timișoara primește fonduri europene pentru reabilitarea grădiniței din zona Crișan-Ghiroda Nouă

DISTRIBUIȚI
sursă – Google Maps

Primăria Timișoara are de gând să reabiliteze cu fonduri europene Grădinița PP6, cea din zona Crișan-Ghiroda Nouă. Investiția este de 3 milioane de lei, iar Ministerul Dezvoltării a semnat recent contractul pentru finanțarea cu 2 milioane de lei a acesteia, prin Programul Operațional 2014-2020. 

„Cei 60 de copii care merg la această grădiniță, aflată la marginea orașului, merită mai mult. Merită o grădiniță la standarde europene. Pe lângă modernizarea clădirii, le pregătim celor mici și un loc de joacă în curtea grădiniței, dar și facilități suplimentare cum ar fi amenajarea unui cabinet medical. Educația este o prioritate pentru noi. Anul acesta am investit în primele opt luni ale anului o sumă record în infrastructura de educație, peste 30 de milioane de lei. Construim 82 săli de clase noi. În același timp, lucrăm la atragerea de fonduri nerambursabile pentru a oferi copiilor condiții cât mai bune de a studia și de a se dezvolta”, a declarat primarul Dominic Fritz.    

Lucrările de reabilitare termică de la Grădinița PP6 fac parte dintr-un program mai amplu de investiții al Primăriei Timișoara, prin care mai multe creșe, grădinițe și școli vor fi reabilitate, în scopul îmbunătățirii eficienței energetice. În acest moment, clădirea în care funcționează Grădinița PP6 prezintă degradări ale tencuielilor de pe fațade, degradări, fisuri, infiltrații la nivelul soclului către parapeții ferestrelor, degradări și coroziune ale scării metalice și degradări la nivelul balconului de acces. 

„Lucrările se vor realiza în mod unitar pentru toate nivelele clădirii P+1E+pod și vizează reabilitarea construcţiei şi respectarea celor mai moderne norme referitoare la rezistenţă şi stabilitate, securitate la incendiu, igienă şi sănătate, protecţia mediului şi protecţia împotriva zgomotului. De asemenea, prin proiect se urmărește creșterea eficienței energetice a clădirii, îmbunătățirea condițiilor de confort termic interior, reducerea pierderilor de căldură și a consumurilor energetice, reducerea costurilor pentru încălzire și apă caldă, reducerea emisiilor poluante”, precizează reprezentanții primăriei.

Valoarea totală estimată a investiţiei conform devizului general este de 2.776.215,11  lei fără TVA, respectiv 3.303.695,98 lei (inclusiv TVA). Valoarea contractului de finanțare din fonduri europene nerambursabile este de 2.088.064,03 lei. Durata de realizare a investiției este de 12 luni.

Comentarii

comentarii