Acasă Actualitate Primăria Timișoara s-a conformat deciziei Tribunalului Timiș de a suspenda concursul pentru...

Primăria Timișoara s-a conformat deciziei Tribunalului Timiș de a suspenda concursul pentru înlocuirea lui Gârboni la conducerea Filarmonicii

DISTRIBUIȚI

Marți, 13 iulie, Primăria Timișoara a dat curs hotărârii luate de Tribunalul Timiș de a suspenda concursul de proiecte de management pentru Filarmonica „Banatul” Timișoara. Decizia instanței a fost luată luni, în urma unei cereri înaintate chiar de cel căruia municipalitatea încearcă să-o găsească înlocuitor, Ioan Gârboni.

Teoretic, primăria are un termen de cinci zile pentru a depune recurs. Cel puțin pentru moment, dacă a fost sau nu depus recursul nu prea are importanță, decizia de luni fiind „executorie de drept”. Anunțul suspendării procedurii a fost adus la cunoștința candidaților și a membrilor din comisii.

Documentul a apărut și pe rețelele de socializare, postat vineri de Roxana Iliescu, consilier local PRO România. „Acel moment când un medic veterinar se apucă să facă evaluare unui manager de Filarmonică. Pentru ca «știe el» procedura legală și «are» și competențele necesare unei evaluări obiective! Iată rezultatul!”, scrie aceasta.

Evident, Roxana Iliescu face referire la Răzvan Stana, membru în comisia de evaluare, cel care a dat nota cea mai mică raportului de evaluare al lui Gârboni și care, astfel, a făcut ca nota să fie mai mică de 9. La o notă de 8,70, conform legii, s-a recomandat încheierea contractului de management. La acel moment, primarul Dominic Fritz spunea că Stana, consilier local USR PLUS, a fost numit în comisie pentru l-ar recomanda faptul că este președinte al comisiei de cultură din Consiliul Local Timișoara.

Vă reamintim că, pe 10 mai, reprezentanții Primăriei Timișoara anunțau că Ioan Gârboni va pleca de la conducerea Filarmonicii Banatul, după ce evaluarea sa pe anii 2017-2021 a primit o notă prea mică – 8,70 – pentru a putea prezenta un nou proiect de management. Pe 14 iunie, se lansa și concursul de proiecte de management. De atunci, însă, lucrurile s-au întors în favoarea directorului.

Pe 30 iunie, Gârboni a obținut prima victorie: judecătorii de la Tribunalul Timiș au decis ca dispoziția primarului de a i se termina contractul de management să fie suspendată până se va judeca dosarul în care directorul contestă nota primită la evaluare. Pe 9 iulie, însă, primăria a cerut recurs, încă nejudecat. Tot pe 9 iulie, în alt dosar, reprezentanții municipalității cereau ca dosarul privind suspendarea concursului să fie amânat, tot până va fi judecat cel „de fond”. Ușor de anticipat, tot Gârboni a avut câștig de cauză, iar trei zile mai târziu s-a decis și suspendarea procedurii.

 

Comentarii

comentarii