În fața unei audiențe extrem de restrânse, conducerea Primăriei Timișoara a rezolvat și etapa legală a dezbaterii publice aferente bugetului municipiului pe anul în curs. Au fost doar câteva întrebări puse relativ pe tema bugetului, cele efectiv pe subiect fiind mai puține decât degetele de la o mână.
Discuțiile au fost purtate de viceprimarul Ruben Lațcău, înlocuitor cu procură al primarului Dominic Fritz, cu reprezentantul unuia dintre sindicatele din Primăria Timișoara, plus câțiva consilieri locali care au cerut informații despre modul în care se alocă banii din buget.
Tiberiu Negrei, liderul de sindicat al unei părți a angajaților din PMT, a fost interesat, așa cum era normal, despre modul în care se vor tăia de la cheltuieli câteva milioane bune destinate personalului, respectiv dacă bugetul are bani prevăzuți pentru tichete de vacanță. De asemenea, nu putem să nu remarcăm lansarea (încă o dată) a cererii de realizare a unei dezbateri noi, pentru că la actuala nu a participat primarul Dominic Fritz, în calitate de inițiator al proiectului. Lațcău i-a precizat că legislația precizează (și) că inițiatorul poate fi înlocuit de un viceprimar, precizând că are și documentul în acest sens.
Omul de afaceri Dan Iliescu a cerut o serie de explicații legate de sumele din buget, spunând că nu a reușit să downloadeze toate filele bugetului. Consilierul local Ilie Sârbu a cerut lămuriri legate de alocarea unor bani pentru o placă comemorativă, cerând ulterior și bani pentru una asemănătoare, dar în Piața Unirii. De asemenea, a cerut lămuriri despre faptul că nu sunt prevăzute sume în buget pentru reabilitarea liniei 3, care circulă în Freidorf.
Două întrebări decente au fost puse de fostul viceprimar Cosmin Tabără, care a întrebat dacă sunt alocați bani pentru adăposturile civile din oraș, respectiv dacă au fost prevăzuți bani pentru plata despăgubirilor aferente proceselor pierdute de primărie legat de majorarea impozitelor locale. Dan Iliescu a spus că la acest capitol ar fi de restituit 450 de milioane de lei, lucru contestat de cel de al doilea viceprimar, Paula Romocean.