Acasă Politica Primarii cărășeni rămași în PDL sunt încă bulversați

Primarii cărășeni rămași în PDL sunt încă bulversați

DISTRIBUIȚI

Puținii primari rămași în PDL Caraș-Severin, după plecarea lui Sorin Frunzăverde și a majorității colegilor lor de la primăriile județului, sunt încă bulversați. ”Eu sunt unul dintre cei care vor rămâne în PDL, a declarat Nicușor Vasilescu, primarul de Herculane și vicepreședinte democrat-liberal. Eu sunt disciplinat şi nu aş putea să le explic oamenilor care m-au ales de ce trec la un alt partid. PDL dă atenţie mare staţiunii Băile Herculane, după ce domnul Dan Matei Agaton a făcut privatizarea şi toate hotelurile au ajuns în proprietatea lui Armaş şi ştim cu toţii în ce hal a ajuns staţiunea şi ştim ce s-a întâmplat şi în perioada 2004 – 2008, când la Herculane a fost un primar liberal”.

La rândul său, primarul comunei Rusca Montană, Dorin Ecobici, spune că nu a luat încă nicio hotărâre, până nu se vor întâlni şi cu Sorin Frunzăverde. „Am fost luaţi prin surprindere. Suntem încă bulversaţi. Nu am luat nicio hotărâre, până când nu ne vom întâlni cu domnul preşedinte Frunzăverde”, afirmă Dorin Ecobici.

„Vom analiza foarte bine ce se întâmplă cu noi, cu comunităţile noastre, cu judeţul. După ce analizăm foarte bine situaţia, vom lua o măsură. Oricum, plecarea domnului Frunzăverde ne afectează foarte mult”, a precizat și Petru Furdui, primarul comunei Berzasca.

Comentarii

comentarii