Acasă Actualitate Primarii din GRAL s-au întalnit cu preşedintele României, Klaus Iohannis, şi cu...

Primarii din GRAL s-au întalnit cu preşedintele României, Klaus Iohannis, şi cu preşedintele Pro Romania, Victor Ponta

DISTRIBUIȚI

O delegaţie a primarilor GRAL au avut o discuţie despre Codul Administrativ şi despre fondurile europene cu fostul premier Victor Ponta. Preşedintele Pro România le-a spus primarilor că alături de comisarul european Corina Creţu pregăteşte o iniţiativă prin care fondurile europene să devină mai uşor accesibile autorităţilor locale.

Conform proiectului, organismele care se vor ocupa de programele europene vor rămane Agenţiile de Dezvoltare Regională (ADR) dar se doreşte ca acestea să devină autorităţi de management, fondurile urmând a fi accesate direct la Bruxelles, eliminându-se verigile intermediare de la Bucureşti.

Ideea a fost bine primită de primarii din GRAL.

Ulterior, reprezentanţii primarilor din GRAL s-au întâlnit cu preşedintele României, Klaus Iohannis, care a aflat de la delegaţia GRAL că există o serie de nemulţumiri în privinţa felului în care sunt trataţi primarii, în special în privinţa lipsei de consultare atunci când la nivel central se iau decizii care privesc direct funcţionarea autorităţilor locale.

Seria întâlnirilor cu lideri din administraţie şi din politică va continua şi în viitorul apropiat, urmând ca reprezentanţii GRAL să demareze discuţii cu primarii din judeţele învecinate, cu scopul de a extinde activitatea asociaţiei la nivelul regiunii de vest.

Comentarii

comentarii