Acasă Actualitate Primarii români din zona de frontieră s-au întâlnit cu primarii sârbi din...

Primarii români din zona de frontieră s-au întâlnit cu primarii sârbi din zona Vârşeţ

DISTRIBUIȚI

Ostaficiuc vrea o sală polivalentă, după modelul celei din Vârşeţ
Săptămâna trecută, mai exact în zilele de 19 şi 20 martie, a avut loc o întâlnire între primarii colegiului 10 Deta şi cei ai localităţilor aparţinătoare oraşului Vârşeţ, la iniţiativa deputatului Gheorghe Ciobanu. S-au discutat proiecte comune şi s-au legat contacte în privinţa unei colaborări între aceste localităţi. Localităţile sunt apropiate, fiind despărţite doar de graniţă.  Alături de cei peste 40 de primari din cele două regiuni de frontieră s-au aflat consulul general al României la Vârşeţ, preşedintele comunei Vârşeţ, Cedomir Zivkovic, preşedintele Adunării Comunei Vârşeţ, Stevica Nazarcic, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, subprefectul de Timiş, Zoltan Marossy şi deputaţii minorităţilor sârbe şi bulgare din Parlamentul României, Duşan Popov şi  Nicolae Mircovici. În prima zi, cele două delegaţii au vizitat biserica românească din Vârşeţ. A urmat o vizită în localitatea Coştei, unde primarii au stabilit primele contacte. Sâmbătă dimineaţa, la Primăria din Vârşeţ a avut loc întâlnirea oficială a delegaţiilor, unde s-a discutat despre proiectele care pot fi puse în aplicare între cele două părţi, pe fonduri europene, chiar dacă Serbia este într-o perioadă de preaderare.

“Deta şi Vârşeţ au depus un proiect de 1 milion de euro”
“Această acţiune reprezintă un prim pas în direcţia dezvoltării relaţiilor dintre localităţile din colegiul 10 Deta şi cele aparţinătoare Regiunii Vârşeţ. Serbia se află acum în procesul de preaderare la UE şi experienţa noastră îi poate ajuta. Există fonduri europene destinate acestui proces, iar proiectele transfrontaliere pot să se bucure de un real succes. Aş vrea ca fiecare primar din colegiul 10 să găsească, împreună cu un primar din zona Vârşeţ, un proiect comun, care să fie apoi finanţat. Un prim pas s-a şi făcut deja în acest sens. Deta şi Vârşeţ au depus un proiect de 1 milion de euro, iar peste două săptămani vom afla dacă vor primi această finanţare. Există o relaţie de prietenie şi de bună înţelegere, veche, între aceste două regiuni şi sunt convins că întâlnirea de la Vârşeţ a pus bazele unei colaborări care va aduce avantaje concrete ambelor părţi”, a spus deputatul Gheorghe Ciobanu.

O întâlnire similară va avea loc la Deta
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, a spus că toate proiectele vor fi coordonate tehnic de ADETIM, iar în următoarea perioadă se vor crea doi poli importanţi de dezvoltare a regiunii, la Deta şi la Vârşeţ. Oraşuş din Serbia nu are o populaţie cât Timişoara, dar are o sală de sport foarte bine pusă la punct. Delegaţia română a vizitat sala de sport, iar Ostaficiuc a a spus că îşi doreşte să construiască la Timişoara o sală polivalentă, de zece mii de locuri, pornind de la modelul sălii din Vârşeţ. Preşedintele comunei Vârşeţ, Cedomir Zivkovic, a spus că relaţiile bune de colaborare în domeniul culturii si al sportului trebuie să se dezvolte prin proiecte comune de infrastructură. Deputatul Gheorghe Ciobanu a anunţat că, în septembrie la Deta se vor discuta primele realizări ale colaborării, într-o întâlnire similară, la care vor fi invitate autorităţile din Serbia. “M-aş bucura să fiu solicitat să sprijin, în Parlamentul României, în calitatea mea de preşedinte al grupului de prietenie România – Serbia, proiectele transfrontaliere propuse spre finanţare de primarii din colegiul 10, împreună cu cei din zona Vârşeţ”, a mai spus deputatul Gheorghe Ciobanu. Delegaţia română a parcurs şi “drumul vinului”, care se întinde prin satele de lângă Vârşeţ, iar membrii delegaţiei au avut ocazia să viziteze o cramă cu vinuri deosebite, păstrate la o temperatrură de patru grade Celsius.

Comentarii

comentarii