Acasă Actualitate Primarul cu cele mai slabe rezultate din județul Timiș

Primarul cu cele mai slabe rezultate din județul Timiș

DISTRIBUIȚI

După 6 mandate, care totalizează 20 de ani, primarul comunei Sânpetru-Mare, Viorel Popovici (PSD) a reușit să aducă localitatea pe unul dintre ultimele locuri într-un clasament al comunelor din județul Timiș din punct de vedere al dezvoltării. Locuitorii din Sânpetru-Mare nu au drumuri asfaltate, rețea de gaz, canalizare și nici măcar rețea de apă potabilă, cu toate că orașul Sânnicolaul-Mare este alimentat cu apa potabila de pe teritoriul acestei comune, unde sunt amplasate 9 foraje și pompe de distribuire a apei potabile.

Consilierii locali aleși la fiecare mandat, care au avut în toată această perioadă majoritatea în consiliul local, au fost intenționat aleși pentru a nu avea un punct de vedere propriu și pentru a nu-l împiedica pe primar în luarea deciziilor. La elaborarea bugetului local, comisia de finanțe din cadrul consiliului local nu este consultată, astfel bugetul este alocat și cheltuit după bunul plac al edilului.

”În calitate de consilier local am constatat mai multe fapte săvârșite de către domnul primar, din care unele fac obiectul infracțiunii de delapidare. Pentru una dina ceste fapte am făcut o sesizare la DNA, care a demarat o anchetă în acest sens, care se află în derulare. Am făcut această sesizare pentru sumele alocate și cheltuite din bugetul local, 1.100.000 lei în 2017 și tor atât în 2018, pentru modernizarea drumurilor locale.

Toate aceste “lucrări“ au fost atribuite de către domnul primar unei anumite firme, cu toate că a demonstrat în repetate rânduri o lipsă totală de profesionalism, prestând servicii și lucrări de proastă calitate.

Conform rapoartelor Curții de Conturi din 2014 și 2017 au fost găsite prejudicii de  1.435.000 lei, respectiv 878.000 lei. Nimeni nu știe cum a fost acoperit acest prejudiciu. Cert este că nu există vreun dosar penal deschis pe numele domnului primar pentru aceste fapte”, spune consilierul local Bogdan Petrean.

Comentarii

comentarii