Acasă Actualitate Primarul din Săcălaz, la un pas să fie linșat de localnicii furioși...

Primarul din Săcălaz, la un pas să fie linșat de localnicii furioși – video

DISTRIBUIȚI

Viorel Nicu, primarul comunei Săcălaz, a fost la un pas să fie linșat de locuitorii comunei, în timpul unui eveniment. El a vrut să ţină un discurs la sărbătoarea satului Beregsău Mare.

Furioși din cauza modului în care se cheltuiesc banii din bugetul local, oamenii i-au cerut socoteală edilului.

“Chiar dacă situaţia este destul de încordată, şi sper să nu am dreptate să se şi arate, mă bucur tare mult că am reuşit, şi în acest an, împreună cu Consiliul Local, pe care, dacă domnii consilieri locali dacă sunt aici, îi invit lângă mine…”, şi-a început discursul, Viorel Nicu.

Discursul său a fost întrerupt însă imediat de un grup de oameni, care au început să îl huiduie şi să strige “Hoţul”!

De aici și până la un scandal în toată regula a mai fost un singur pas.

Oamenii și-au strigat în gura mare nemulțumirile, l-au huiduit și aproape că s-au luat la bătaie cu agenții de pază.

Localnicii au fost revoltaţi și de faptul că primarul a mers la rugă însoţit de agenţi de pază de la o firmă privată, deşi la eveniment erau jandarmi şi poliţişti, reproşându-i că plăteşte bodyguarzi, dar nu are bani pentru masa copiilor de la şcoală.

Comentarii

comentarii