Acasă Actualitate Primarul din Timişoara, Dominic Fritz, nemulțumit de faptul că Guvernul nu se...

Primarul din Timişoara, Dominic Fritz, nemulțumit de faptul că Guvernul nu se implică în problema migranţilor care sunt în număr tot mai mare în vestul ţării

326
DISTRIBUIȚI

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, s-a declarat nemulţumit, încă o dată, că Guvernul nu se implică în problema migranţilor care sunt în număr tot mai mare în vestul ţării. Fritz a adăugat că, în doar două săptămâni, peste o mie de migranţi au fost carantinaţi la Timişoara.

“Nu sunt mulţumit cu felul în care Guvernul tratează provocarea migraţiei aici, în vestul ţării. În Timişoara suportăm costurile acestui fenomen, costurile sociale în primul rând. Noi, ca primărie, suntem responsabili doar pentru carantinarea migranţilor care trec graniţa din Serbia. Am carantinat, în două săptămâni, peste o mie de migranţi şi după un test negativ de Covid, i-am transferat la IGI. Cadrul legal este astfel încât un solicitant de azil primeşte permis de şedere şi dreptul la libera circulaţie timp de un an. Ei sunt cazaţi peste tot în ţară, dar se întorc la Timişoara pentru că aici este un hotspot de plecare din ţară”, a declarat Dominic Fritz, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Primarul a adăugat că va solicita Guvernului să pună la dispoziţia Poliţiei diferite variante pentru a asigura transportul migranţilor spre centrele specializate.

“Voi ruga Guvernul să pună la dispoziţia Poliţiei variante să asigure transportul spre acele centre. Chiar dacă din punct de vedere legal migranţii nu sunt obligaţi să plece înapoi la centre, în momentul în care în Timişoara nu au cazare, cred că poliţiştii trebuie să îi ducă înapoi în acele centre din ţară”, a explicat Fritz.

 Şi în urmă cu o săptămână, Fritz a tras un semnal de alarmă privind numărul mare de migranţi din vestul ţării.

“Aici, din păcate, Timişoara, pentru că avem şi poziţia geografică, a devenit un hotspot pentru toată migraţia spre Occident. Ruta este prin Serbia în România şi de aici încearcă să plece în Occident. Am avut nenumărate discuţii şi întâlniri pe această temă, pentru că este o situaţie neplacută şi pentru cetăţeni şi pentru migranţi. Avem şi o problemă de legislaţie pentru o bună parte din migranţi sunt înregistraţi la IGI, primesc documente de solicitanţi de azil şi cu asta au drept de şedere de un an în România. Sunt aduşi în centre de solicitanţi de azil. Problema este că nu pot fi ţinuti aici, în centre, şi ei vin înapoi în Timişoara, în speranţa că de aici vor găsi o cale spre occident. Aici nu au cazarea pe care ar fi avut-o în zonele în care erau arondaţi şi atunci trăiesc pe stradă sau în clădiri părăsite”, a declarat Dominic Fritz în urmă cu o săptămână.

Edilul a adăugat că majoritatea persoanelor din categoria migranţi au documente şi dreptul de liberă circulaţie, iar Primăria Timişoara are doar rolul de a-i carantina.

“Eu am rugat poliţia să identifice aceste persoane, dar majoritatea au documente şi, teoretic, au şi dreptul de liberă circulaţie. L-am rugat pe viceprimarul Tabără să avem încă o întâlnire cu toate instituţiile implicate, dar voi ridica problema asta şi în discuţiile mele la Bucureşti, unde voi pleca săptămâna viitoare, pentru că asta e o problemă naţională, nu este o problemă pe care poate să o rezolve Primăria Timişoara. Noi jucăm un rol pentru carantinarea unor migranţi când intră în ţară, dar, dincolo de asta, nu putem juca niciun rol”, a declarat Fritz.

Comentarii

comentarii