Acasă Politica Primarul Falcă, nedecorat de președintele Băsescu

Primarul Falcă, nedecorat de președintele Băsescu

DISTRIBUIȚI

Candidatul USL la Primăria Aradului, Gavril Popescu, și președintele PSD Arad, Dorel Căprar, s-au întrebat de ce primarul Aradului, Gheorghe Falcă, nu a fost decorat de președintele Traian Băsescu. Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad, a arătat că Traian Băsescu a decorat 21 de primari „în semn de apreciere pentru eforturile depuse în vederea dezvoltării infrastructurii urbane, în interesul comunităţilor care le-au încredinţat, de-a lungul timpului, mai multe mandate de primar.” El spune că dincolo de apetenţa pentru a decora anumiţi primari care au pactizat cu puterea trecând la UNPR, se poate remarca absenţa primarului Aradului, Gheorghe Falcă. „Este încă un semn că primarul Aradului este un personaj nefrecventabil, chiar şi pentru Traian Băsescu. Calitatea de inculpat într-un proces penal, gravele suspiciuni de corupţie care planează asupra onestităţii administraţiei din Arad au făcut ca primarul Aradului să nu se afle pe lista primarilor decoraţi. De altfel, primari PDL ai unor mari oraşe – cel din Cluj (aflat în arest) şi cel din Braşov sunt în aceeaşi situaţie. Ne întrebăm: dacă lui Traian Băsescu îi este ruşine de Gheorghe Falcă, cum ar trebui să se simtă arădenii? Într-un exerciţiu inegalabil de lăudăroşenie, printr-o propagandă deşănţată de ani de zile, Gheorghe Falcă s-a proclamat un exemplu pentru alţi primari. Iată că nici măcar naşul său, Traian Băsescu, nu are curaj să îl aprecieze public. Este încă un semnal că faptele dubioase şi suspiciunile de corupţie au devenit o marcă distinctivă a administraţiei Falcă” a declarat Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad. Candidatul USL la Primăria Aradului, Gavril Popescu s-a întrebat de ce Gheorghe Falcă nu a fost decorat și crede că cetățenii Aradului ar trebui să se întrebe de ce s-a întâmplat acest lucru în cazul edilului lor.

 

Comentarii

comentarii