Acasă Actualitate Primarul Falcă nu a respectat protocoalele pentru Cetatea Aradului

Primarul Falcă nu a respectat protocoalele pentru Cetatea Aradului

DISTRIBUIȚI

Mihai Fifor, ministrul Apărării Naționale, a declarat că primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a preluat de opt ani de zile Cetatea și nu a făcut nimic pentru ca aceasta să treacă în circuitul civil. În acest context, spune Mihai Fifor, edilul Falcă este direct responsabil de degradarea patriomoniului național existent în Cetate. „Noi am spus ce am avut de spus și acest lucru s-a concretizat în documentul pe care i l-am trimis domnului primar Falcă și desigur Primăriei Municipiului Arad. Credem că după opt ani este absolut firesc să încheiem acest parcurs, care pare fără sfârșit, în speță să renununțăm noi, Ministerul Apărării Naționale, la ceea ce am discutat inițial, adică la ideea ca Primăria Municipiului Arad să reabiliteze Unitatea militară din Gai, urmând ca militarii să părăsească Cetatea și Cetatea să poată fi folosită de Primăria Municipiului Arad. Asta și facem: i-am spus foarte clar că trebuie să ne dea unitatea din Gai, o vom reabilita pe fondurile Ministerului Apărării Naționale”, a declarat Mihai Fifor. Ministrul Apărării Naționale a explicat că Primăria Municipiului Arad s-a angajat conform Hotărârii de Guvern și a protocoalelor semnate la ceea ce urma să facă pentru trecerea Cetății Aradului în circuitul civil, dar nu a respectat aproape nimic din ceea ce s-a angajat să facă. „Vreau să clarific un lucru pentru că se pare că nu s-a înțeles foarte bine: Cetatea și unitatea militară din Gai au fost trecute în proprietatea Primăriei Municipiului Arad în anul 2010 prin Hotărâre de Guvern”, a declarat Mihai Fifor. Ministrul Apărării a explicat că ulterior s-au încheiat niște protocoale, prin care Primăria Municipiului Arad s-a obligat să facă apartamente ANL pentru militari, să cedeze 10 hectare de teren armatei și să refacă Unitatea Militară din Gai. Numai că au trecut opt ani de zile, iar Primăria Municipiului Arad a dat doar cele 10 hectare de teren armatei și a făcut câteva studii pentru reabilitarea unității din Gai. „Tocmai de aceea i-am comunicat domnului primar Falcă modul în care Ministerul Apărării Naționale vede lucrurile, am auzit că nu știu ce avize nu ar fi dat Ministerul Apărării Naționale, repet, suntem obosiți deja de fiecare pretext pe care îl găsește Primăria Municipiului Arad atunci când vine vorbe despre acest obiectiv”, a declarat Mihai Fifor. Primarul Aradului a încercat însă să dea vina pe ministrul Fifor, deoarece pentru orice problemă „Fifor e de vină”. Numai că ministrul Apărării Naționale a ținut să arate că „este important ca arădenii să știe că și Cetatea și Gaiul sunt la Primăria Municipiului Arad din anul 2010”. Adică, de opt ani de zile preluarea Cetății Aradului de la Armată a fost mai mult pe hârtie, pentru că Primăria nu a făcut pași concreți în acest sens. În acest moment, Mihai Fifor este decis să rezolve cât mai repede problema și pe bani de la buget să reabiliteze unitatea militară din Gai. Pentru Primăria Municipiului Arad acest lucru este benefic, dar poate deveni realitate doar dacă primarul Gheorghe Falcă își dorește cu adevărat. „Așteptăm din partea Primăriei Municipiului Arad și a primarului Falcă să genereze o hotărâre de Consiliu local astfel încât noi să putem să  demarăm procedurile legal-administrative pentru ca să putem să lucrăm în Unitatea militară din Gai”, a explicat ministrul Mihai Fifor. Dacă primarul Falcă nu va face nimic, Ministerul Apărării este decis să apeleze la instanță, pentru a putea reabilita Unitatea Militară din Gai pe bani de la buget și pentru a ceda Cetatea Aradului, arădenilor. „Este păcat de patrimoniul cultural-național din Cetatea Aradului, care se află într-o stare de degradare tot mai vizibilă”, a declarat Mihai Fifor. Ministerul Apărării Naționale nu mai poate face reparații în Cetatea Aradului, deoarece aceasta se află din anul 2010 în proprietatea Primăriei Municipiului Arad. Ministerul Apărării Naționale nu va aștepta ani de zile ca primarul Gheorghe Falcă să înceapă demersurile pentru a rezolva problema. Dacă până la finalul acestui an nu va face nimic, se va ajunge în instanță pentru ca Unitatea Militară din Gai, care ar fi trebuit să fie reabilitată pe banii municipalității, să fie reabilitată pe banii statului.

Comentarii

comentarii