Acasă Actualitate Primarul Fritz dă vina pe… Pfizer, pentru că la Timișoara nu funcționează...

Primarul Fritz dă vina pe… Pfizer, pentru că la Timișoara nu funcționează decât două centre de vaccinare

DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, 16 ianuarie, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a venit cu o postare pe Facebook prin care răspunde anumitor critici aduse municipalității, după ce joi s-a anunțat că, momentan, vor putea fi folosite doar două centre de vaccinare. Cu alte câteva zile înainte, primarul anunța că vor fi de fapt, în total, 17 centre în 11 spații. Acum, acesta explică și de ce s-a ajuns aici: de vină ar fi compania Pfizer, care nu poate respecta promisiunile făcute față de Uniunea Europeană.

„Este o știre importantă care trece, spre surprinderea mea, aproape neobservată în România. Compania Pfizer a anunțat ieri că trebuie să schimbe modul de producție a vaccinului în fabrica ei din Belgia, pentru a crește puternic capacitatea până în martie. Problema e că asta duce la o reducere a dozelor de vaccin produse în următoarele săptămâni și Pfizer nu poate livra tot ce a promis Uniunii Europene pentru luna ianuarie”, scrie Fritz.

Acesta generalizează: „În România, principalul obstacol momentan nu sunt centrele de vaccinare sau platforma de programare, ci numărul redus de doze de vaccinare”. Și în Timișoara, din moment ce vor fi operaționale doar centrele de la Iulius Mall și la Spitalul CFR, acest lucru s-ar datora exact acestui fapt.

„Abia cu mai multe doze va avea sens să crească și numărul centrelor. Echipa noastră din Primărie, dar și companiile private care ne-au sărit în ajutor, continuă zi și noapte să amenajăm toate centrele pentru momentul în care vor putea funcționa la maxima capacitate.

Eu am mare încredere că la nivel european și național se fac toate demersurile posibile pentru a asigura «porția» română de doze disponibile. Noi, la nivel local, facem tot ce ține de noi pentru a face din această campanie istorică de vaccinare un succes. Fiecare săptămână câștigată înseamnă vieți salvate și o economie care poate reporni mai repede”, încheie Fritz postarea, atașând o fotografie de la Centrul din Iullius Mall.

Anunțul primăriei referitor la deschiderea celor două centre de vaccinare a fost făcut joi, 14 ianuarie. Anunțul că Pfizer va limita numărul de doze de vaccin livrate a fost făcut vineri, 15 ianuarie, printr-un comunicat al Institutului Norvegian de Sănătate Publică. Problema ridicată de numărul mai mic de vaccinuri, cea abordată și de Fritz, a fost menționată inclusiv de ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, conform Agerpres.

Comentarii

comentarii