Vestea că primarul Ciuhandu a fost prins în „mrejele războinicului” Blaga, în cele ale guvernului, ale crizei, (şi lista poate continua), la videoconferinţa de la Prefectura Timiş, a făcut deja succes electronic, toate site-urile locale au creat o „ştire vedetă” din cele întâmplate. Despre ce este vorba? La cererea Guvernului Boc de a se opera reduceri de angajaţi din sistemul public al Primăriei Timişoara, primarul Gheorghe Ciuhandu a spus : NU. Iată şi de ce. Timişoara multiculturală, Timişoara interculturală nu ar putea exista şi nu şi-ar putea menţine faima în lume, în Europa, oriunde, fără ca instituţiile care-i descriu traseul demn de istoria Banatului să nu existe. Cum ar putea exista o Timişoara fără Teatrul German? Cum ar putea exista fără Teatrul Maghiar? Dar fără Filarmonica Banatul? Organigramele celor trei instituţii culturale, care funcţionează, oricum, subdimensionat, ar urma să fie reduse substanţial. Numărul total al angajaţilor este sub 400, dacă s-ar reduce 25 la sută, deci în jur de 100 de persoane, cine ar pleca? Dintr-un cor, tenorii? Sau, poate, baritonii, că par mai „grei”? Din teatru, cine ar pleca? Costumierul? Sau regizorii? Sau, poate, actorii? Timişoara, care are deja un brand, acela de oraş deschis culturii, ce ar urma să decidă cu cele mai spectaculoase elemente de imagine, create şi cultivate în sute de ani? Timişoara, care se luptă pentru dreptul de a candida la titlul de „capitală culturală europeană”, ar trebui să se comporte ca o mamă care-şi dă acceptul pentru amputarea mâinilor copiilor săi? Atitudinea primarului Ciuhandu, chiar în plină criză, de a apăra teatrele, este una civică, morală, onestă. Este o probă de curaj. În vremea în care se discută despre reducerile de personal în domeniul vieţii publice, în vreme ce guvernul nu se oboseşte prea tare cu reducerea agenţiilor, şi când Elena Udrea oferă sărmanilor sinistraţi ciocolată şi pantofi cu toc, primarul îşi apără oraşul. Fără acordurile orchestrei Filarmonicii din Timişoara nu ar exista concertele minunate pe care aceasta ni le oferă. Nu ar mai fi spectacole originale, create aici, la Timişoara, fără ca personalul angajat să existe, în această formulă, oricum redusă, de ani de zile. Nu ne foloseşte comparaţia cu Aradul şi nici sporirea animozităţilor între Timişoara şi Arad, în mod fals! Dar nici nu o să acceptăm ca oamenii micului Boc să urle, să ţipe, ca nişte descreieraţi, pentru că demnitatea este mai puternică decât frica. Este deasupra umilinţei pe care o generează, sistematic, gaşca Boc – Băsescu, asupra unui popor uluit. Pentru că asta suntem. Nişte uluiţi care, din vreme în vreme, ne mai revoltăm. Jos labele de pe Timişoara!
