Acasă Editorial Primarul liberal ce va rămâne în istorie: Ilie Bolojan

Primarul liberal ce va rămâne în istorie: Ilie Bolojan

DISTRIBUIȚI

Primarul PNL Ilie Bolojan nu este bănățean, este ardelean, și a făcut din Oradea un oraș despre care vorbește toată presa europeană. Din cele 16 milioane de euro, pentru proiecte ale administrației locale, în general, destinate primăriilor mari din România, 14 milioane de euro au fost absorbite doar de Oradea. Asta, da, performanță! Membru vechi în PNL, Ilie Bolojan era, până, ieri, și vice-președintele PNL, pe țară. Om cu scaun la cap, echilibrat, cu multă personalitate, a redus cheltuielile în Primăria Oradea, eliminând o serie de aberații. A dat afară angajați neperformanți, este primul pe șantiere deschise, urmărește spălarea străzilor din zori de zi, nu stă pe facebook, nu se ceartă cu jurnaliștii, urmărește golirea coșurilor de gunoi din oraș, urmărește programul teraselor deschise, nu permite poluarea fonică, citește mereu cărțile scrise de primarii fostului Imperiu Austro – Ungar, face totul după reguli. A reconstruit Oradea ca pe un oraș european autentic. Acestui om i s-a propus să se mute la București. A refuzat. Acest domn și-a dat demisia din funcția de vice-președinte al PNL România. Nu face compromisuri și nu s-a înconjurat de imberbii analfabetismului administrației publice, ca să nu-și dezamăgească electoratul.

Ilie Bolojan este un bărbat cu picioarele pe pământul Transilvaniei. Își iubește matca, pământul natal, oamenii pentru care lucrează. Nu a plecat la București pentru a nu lăsa în urma sa golul dezamăgirii din partea concitadinilor. Între politică și administrație, desigur, a ales administrația. În PNL, unii îl adoră, alții îl critică. Primarii PNL îl simt ca pe un campion, îl invidiază, dar asta… nu se pune. Mereu, atunci când vorbim despre succese, se vor găsi voci care să strige și să strice atmosfera armonioasă din jurul campionilor.

Mai mulți membri PNL Timiș îi poartă sentimente de admirație lui Bolojan, chiar dacă nu același lucru îl fac ”căpeteniile” PNL-ului local, stări derivate din incapacitatea de a admira, de a aplauda rolul altcuiva…

Bolojan a renunțat la funcții în PNL.

Bolojan este liberal, chiar dacă nu ar am fi membru al acestui partid istoric, demn, care a făcut fapte mărețe pentru istoria României.

PNL actual este penetrat de foștii PDL-ști ai lui Băsescu, în partid se hăhăie, se fac și refac interese meschine, în vreme ce oameni de onoare, ca Bolojan, se retrag.

Cu toate acestea, mai avem speranțe. Mai sunt oameni, după modelul Bolojan, chiar în PNL Timiș… Deocamdată, sunt mai puțin vocali.

Comentarii

comentarii