Acasă Actualitate Primarul Nicolae Robu a fost atacat. Cu like-uri. Cum vrea să îi...

Primarul Nicolae Robu a fost atacat. Cu like-uri. Cum vrea să îi dejoace pe ticăloşi

DISTRIBUIȚI

După ce a primit prea multe like-uri “suspecte” din spaţiile hispanice europene şi latino-americane, care i-au ridicat scorul vizualizărilor şi al aprecierilor peste norma “neobservabilă”, primarul Nicolae Robu începe săptămâna cu un anunţ: îşi restrânge activitatea pe actuala sa pagină de facebook şi o trece mai … sub control.

“Dragi prieteni Facebook, Având în vedere restrângerea activităţii mele Facebook pe prezenta pagină şi concentrarea pe pagina publică, ‘Nicolae Robu Public Figure’, vă rog să o accesaţi pe aceasta şi să vă înregistraţi la ea dându-i Like şi anunţându-vă ca ‘Urmăritor’/’Follewer”, anunţă luni Nicolae Robu.

În noaptea de duminică spre luni, edilul a contestat faptul că miile de like-uri primite ar fi fost măsluite şi a afirmat că “CINEVA ATENTEAZĂ LA PAGINA MEA PUBLICĂ DE FACEBOOK, PROBABIL DAT FIIND SUCCESUL DEOSEBIT DE CARE EA SE BUCURĂ! Vineri, 23.03.2018, la postarea transmisiei live a conferinţei de presă săptămânale a PNL Timiş, s-a întâmplat un lucru fără precedent: în timp ce numărul de vizualizări ale conferinţei a rămas ca de obicei în ultima vreme -în plaja 7.000 – 14.000, mai exact, la aceasta ora, 7.777, deci foarte mare (!), dacă se are în vedere că eu deţin doar funcţii locale şi dacă se fac diverse comparaţii cu… :)), numărul de like-uri a devenit mult mai mare ca de obicei, şi anume: 1.200! Fiind sesizat, astăzi, când m-am întors în oraş şi am văzut, am făcut o analiză şi am constatat următoarele: la postarea de vineri sunt foarte multe like-uri de pe conturi cu nume spaniole, din America de Sud, conturi care, evident, n-au nicio legătură cu mine şi cu ce fac, respectiv public eu. Este regretabil că oameni afiliaţi polului răului se dedau (şi) la aşa ceva! Ce-aş putea face, decât să vă readuc în minte, dragi prieteni, morala uneia din minunatele fabule ale marelui Aurel Baranga: “Dacă nu poţi să urci, Măcar să bârfeşti şi să spurci” şi să vă rog pe dv., cei reali, să continuaţi să daţi like-uri, să postaţi comentarii -inclusiv critice, evident-, să daţi share-uri şi să vizualizaţi prezenţele mele audio-video, încât împreună să-i dejucăm pe ticăloşi! Din respect pt dv., iată, fac publică o analiză făcută iniţial pt mine, a provenienţei like-urilor la ultimele mele 30 de postări, din perioada 27.02.2018 – 24.03.2018 -cea de vineri, evident, n-am luat-o în considerare!-:

* Nr persoane care au dat Like la una sau mai multe dintre cele 30 postări: 4.912

* Numar like-uri cumulate de cele 30 postări: 11.845 (o medie de cca 400 like-uri pe postare)

* 22 persoane din cele 4.912 au dat Like la cel puţin 20 de postări din cele 30

* 177 persoane din cele 4.912 au dat Like la cel puţin 10, dar mai puţin de 20 postări din cele 30

* restul de persoane până la 4.912 au dat Like la până în 10 postări din cele 30.

CUM SĂ NU FI MULŢUMIT CÂND, AVÂND DOAR 36.000 DE ABONAŢI LA PAGINĂ -ALŢI OAMENI POLITICI AU DUBLU SAU CHIAR MULT MAI MULŢI-, AI O INTERACŢIUNE ATÂT DE PUTERNICĂ -MAI ALES AŞA NUMERE MARI DE VIZUALIZĂRI- ŞI ASTA PE GRATIS! PENTRU ASTA, VĂ MULŢUMESC, DRAGI PRIETENI!”, afirmă Nicolae Robu pe pagina sa de facebook.

Comentarii

comentarii