Acasă Administraţie Primarul Nicolae Robu atacă Curtea de Conturi

Primarul Nicolae Robu atacă Curtea de Conturi

DISTRIBUIȚI

Nicolae Robu 02Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că primăria a depus contestaţie împotriva raporturilor întocmite de echipa de audit a Curţii de Conturi care au considerat ilegale asocierile Consiliului Local cu asociaţii nonprofit sportive sau culturale.
Raportul Curţii de Conturi arată că finanţarea ar fi fost ilegală, în timp ce edilul-şef susţine că finanţarea s-a făcut în baza unor prevederi legale. Primăria a atacat Raportul Curţii de Conturi şi aşteaptă judecarea ei la instanţa de rezoluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi.
„Primăria a depus contestaţie la decizia raporturilor întocmite de către echipa de audit locală. Mi se pare de-a dreptul deplasat să fie considerate ilegale finanţările pentru fotbal, rugby, handbal şi baschet, respectiv pentru activitatea culturală de promovare a Timişoarei în plan cultural la Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană, pentru că toate aceste cinci asociaţii nonprofit, cu obiective pur sportive, respectiv, culturale, au girul de legalitate din partea instituţiei Puterii judecătoreşti numite Judecătorie”, a declarat marţi Nicolae Robu, într-o conferinţă de presă.
El consideră că este în totală contradicţie cu normele unui stat de drept faptul ca o instituţie administrativă, cum este Curtea de Conturi, să spună că este ilegal ceea ce Judecătoria a declarat ca fiind legal.
„Este vorba despre o sumă de aproape 34 de milioane de lei, cumulată din 2010, când s-a constituit prima structură de tipul acesta pentru baschet şi toată lumea a considerat că această formulă este perfect legală. Dacă, cumva, noi vom pierde contestaţia, în acel moment, decizia Curţii de Conturi devine executorie, iar eu personal nu mi-aş mai putea asuma răspunderea punerii în aplicare a Hotărârilor de Consiliu Local prin care se asigură asocierile respective şi finanţările conexe lor”, a explicat primarul.
Pe de altă parte, potrivit edilului, la fel ar fi şi în cazul Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană, pe care Consiliul Local nu ar mai putea-o sprijini financiar în demersul pregătirii pentru competiţie, în aceeaşi situaţie aflându-se toate oraşele care au anunţat că vor să candideze.
„În aceeaşi situaţie se află şi toate celelalte oraşe, şi în sport, unde sunt poate mii de asociaţii, şi în cultură, inclusiv în ceea ce priveşte candidatura oraşelor pentru Capitală Culturală Europeană 2021. De altfel, este şi o cerinţă să se gestioneze candidaturile prin astfel de asociaţii. Şi această asociaţie a fost creată în legislatura anterioară, iar eu şi Consiliul Local nu am făcut altceva decât să continuăm susţinerea ei. S-au modificat doar cotizaţiile, în 2015 fiind cel mai mult de lucru la pregătirea dosarului de candidatură”, a mai spus primarul Robu.

Comentarii

comentarii