Acasă Actualitate Primarul Nicolae Robu cere, din nou, Castelul Huniade, de la CJT

Primarul Nicolae Robu cere, din nou, Castelul Huniade, de la CJT

239
DISTRIBUIȚI

Castelul Huniade, cea mai veche clădire din Timişoara, ridicată în urmă cu vreo şapte veacuri, zace închis de 12 ani şi nu sunt speranţe să se deschidă prea curând.

S-a început un proiect de reabilitare pe o documentaţie neprofesionistă, în timpul administraţiei Ostaficiuc, întrucât Castelul Huniade este administrat de CJT. Au urmat cârpeli şi am ajuns ca promisiunile de deschidere a castelului de 1 Decembrie, la Centenarul Marii Uniri, să rămână promisiune …promisă. La orizont apare CCE 2021, iar turiştii nu vor putea intra în cee ace ar putea fi cel mai mare muzeu al oraşului şi unul dintre puţinele castele atât de frumoase din România. Trebuie proiecte bune şi bani mulţi.

Primăria a mai cerut transferarea castelului în proprietatea municipalităţii sau măcar cooptarea sa ca parte, pentru a putea accelera demersurile de obţinere de fonduri europene necesare reabilitării. Dincolo de ambiţiile politice sunt oamenii care îşi doresc să aibă unde să-şi ducă nepoţii sau copiii să vadă zestrea ornitologică, geolofică, expoziţiile de fluturi, de arme etc, care sunt în patrimoniul Muzeului Naţional al Banatului şi care-şi avea aici sediul. Pentru că oricât s-ar strădui CJT să scoată exponatul lunii la Bastionul Terezia, nu este nici pe departe cee ace ar fi o galerie de exponate. Adevărata casă a Muzeului Naţional al Banatului este în Castelul Huniade, nu în alte aripi – aşa consider timişorenii neaoşi.

Acum, primarul Nicolae Robu, aflat la Florența, unde participă la prima Conferință a Primarilor Capitalelor Europene ale Culturii, cere din nou castelul.

 “Participarea la prima Conferinţă a Primarilor Capitalelor Europene ale Culturii (Italia, n.r.) îmi dă imboldul să ridic încă o dată problema Muzeului de Istorie. E trist că de peste 10 ani, Consiliul Județean nu este în stare să redea vieții culturale acest obiectiv de prim ordin de importanță. Cer imperativ finalizarea lucrărilor sau dacă Consiliul Județean nu poate, transferul acestui muzeu în administrarea Primăriei Timișoara, care GARANTEZ că POATE! După cum a dovedit-o!”, scrie Nicolae Robu pe pagina sa de facebook.

Desigur, ar fi o veste bună, numai că …

Primăria Municipiului Timişoara are destul de (foarte) mari probleme cu banii. Au fost salarii ale celor de la STPT neachitate, servicii de salubrizare care nu sunt pe măsura necesităţii, tot din cauza unor facturi de milioane de lei neachitate la RETIM, problemele financiare cu facturile restante la EON, care au dus şi la întreruperi în furnizarea căldurii de către COLTERM. Deci, avem probleme şi nu ştim la ce se gândeşte primarul Nicolae Robu când cere castelul în custodie pentru a-l renova. Ori a câştigat primăria la LOTO, ori se mizează doar pe fondurile europene, pentru că promisiunile guvernului sunt… promisiuni.

Dincolo de declaraţii politice, timişorenii aşteaptă deschiderea Castelului Huniade, implicit, a Muzeului Naţional (de Istorie) al Banatului, cât mai grabnic.

Comentarii

comentarii