Acasă Administraţie Primarul Nicolae Robu le-a pus gând rău proprietarilor clădirilor istorice pe care...

Primarul Nicolae Robu le-a pus gând rău proprietarilor clădirilor istorice pe care „îi doare în cot”

DISTRIBUIȚI

Întrebat de jurnaliști, în conferința de presă din 26 mai, despre clădirile istorice din Piața Victoriei de pe partea cu Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timiș, cele unde nu au apărut schele, primarul Nicolae Robu a decis că aceștia vor fi luați serios în vizor. Pe de altă parte, municipalitatea pregătește o răsplată pentru proprietarii de clădiri istorice care au fost mai „harnici”, mai întâi cei din Piața Unirii, urmând și cei din Piața Victoriei,

„Avem mari probleme cu acești proprietari, din cauza legii. Îi «doare în cot» de proprietari. Sperăm să putem schimba legea, astfel încât să nu îi mai doară în cot”, a spus Robu.

Edilul și explică procedeele de care abuzează proprietarii: „Poliția locală face verificări, împreună cu cei de la urbanism, apoi Direcția Urbanism le dă un termen să intre cu totul în regulă, un termen de 3, 6 luni. În aceea perioadă nu îi mai poate amenda nimeni. Așa trec ani fără să le poți face nimic. I-am pus la supraimpozitare, toți aceștia se duc în instanță”.

„Tot am sperat să intervină factorul «rușine». Mai ales, văzând că vis-a-vis, pe aproape toate clădirile, sunt schele. Mai există o porțiune mică fără schele, lângă Librăria Eminescu, cum o știm cu toții, se pune schela și acolo, așa s-a făcut promisiune. În rest, aproape până la capătul Pieței Victoria, pe partea aceea, nordică, sunt schele și se lucrează, se văd deja schimbări la acoperișuri. Peste drum nu se întâmplă nimic. Se întâmplă acea «durere în cot»!”, a mai precizat Robu.

Cu această ocazie, edilul a prezentat și o inițiativă prin care primăria îi va răsplăti pe proprietarii care au intervenit, din timp, asupra clădirilor. Este vorba despre iluminat artistic arhitectural pe clădirile reabilitate, mai întâi cele din Piața Unirii, iar ulterior și pe cele din Piața Victoriei.

„O să aprobăm bani de la bugetul local pentru iluminatul artistic arhitectural al tuturor clădirilor din Piața Unirii. Bineînțeles, sunt private, dar acești proprietari au cheltuit și le-au reabilitat, mai puțin unii, aștept raportul Poliției Locale. Ca răsplată pentru ei, că au înțeles să își facă datoria față de oraș, noi premiem asta. Iată, pe bani de la bugetul local facem iluminat arhitectural, iar Piața Unirii va fi noaptea și mai frumoasă decât a fost până acum. Sigur, pe ici-colo există iluminat, dar vom face generalizat. (…)

Și în Piața Victoriei, evident, când vor fi gata lucrările pe latura nordică, vom face și acolo iluminat. Nu știu ce oraș se va putea mândri cu o piață așa frumoasă cum este Piața Victoriei din Timișoara!”, a concluzionat Robu.

Comentarii

comentarii