Acasă Actualitate Primarul Nicolae Robu, protejat de DNA pentru a putea candida. Un raport...

Primarul Nicolae Robu, protejat de DNA pentru a putea candida. Un raport devastator al Departamentului pentru lupta antifraudă-DLAF

DISTRIBUIȚI

Un raport devastator al Departamentului pentru lupta antifraudă-DLAF, aflat într-un dosar instrumentat de către procurorii anticorupție din Timișoara, îl îngroapă în acuzații penale pe primarul Robu Nicolae. Din concluziile raportului se desprinde, însă clar, că DNA l-a protejat pe primarul Robu timp de șase ani, perioadă în care dosarul anvelopării ilegale a unor blocuri a fost ținut la sertar. Totul pentru ca să nu-i pericliteze șansele lui Robu de a participa la alegerile din 2016, dar și la cele din 2020. Dacă dosarul ar fi ajuns în instanța de judecată și Robu ar fi fost condamnat, el risca o pedeapsă cu închisoare, cuprinsă între 2 și 7 ani, dar și cu interzicerea unor drepturi, printre care cel de a alege și a fi ales.

În dosarul 98/P/2014, deschis la DNA, Structura Teritorială Timișoara, Administrația Robu este acuzată de comiterea mai multor infracțiuni pentru obținerea de fonduri europene necesare anvelopării câtorva zeci de blocuri din Timișoara. În concluziile raportului, inspectorii DLAF precizează că ”Unitatea Administrativ Teritorială- UAT, a Municipiului Timișoara, a obținut fonduri provenite din bugetul general al Uniunii Europene și din bugetul național, fără a îndeplini condițiile obligatorii de eligibilitate stipulate în Ghidul solicitantului, referitoare la prezentarea unor hotărâri ale Consiliului Local Timișoara de aprobare a indicatorilor tehnico-economici și la respectarea prevederilor normative, interne și europene, privind achizițiile publice… Pentru a răspunde solicitărilor Autorității de Management și pentru a ascunde faptul că nu au respectat legislația în materia achizițiilor publice, reprezentanții beneficiarului, respectiv primarul Robu Nicolae, viceprimarul Dan Diaconu, directorul Direcției Tehnice Culiță Chiș, șeful Serviciului Energetic Ioan Zubașcu, având sprijinul consilierului Ana Georgiu și a numitului Bogdan Nemeș, asociat în firma DM Dezvoltare, încă din momentul depunerii cererii de finanțare, au întocmit și prezentat DOCUMENTE FALSE și/sau INEXACTE, activitate care a continuat pe perioada de evaluare a cererii, până la data semnării contractului de finanțare”.

”Prezentarea documentelor prezentate anterior (false și/sau inexacte) a condus la evaluarea favorabilă a cererii de finanțare și, în final, la semnarea contractului de finanțare nr.4.599/28.07.2014. Ca urmare a încheierii contractului de finanțare, UAT Municipiul Timișoara a obținut fonduri, provenite din bugetul general al UE și din bugetul național, în valoare de 543.489,38 RON, din care, pentru serviciile de proiectare a fost obținută suma de 5.110,70 RON”, se precizează în raportul întocmit de către inspectorii DLAF și care a fost predat, în mai 2018, atât procurorilor DNA Timișoara, cât și către Ministerul Fondurilor Europene. Având în vedere cele constate de către inspectorii DLAF, aceștia au sesizat procurorul anticorupție, din dosar, că în urma anchetei au rezultat indicii privind săvârșirea unor infracțiuni .

Astfel, primarul Robu și viceprimarul Diaconu, primul, președintele în exercițiu al PNL Timiș, iar cel de-al doilea, președintele organizației municipale PNL, dar și restul persoanelor suspectate de comiterea unor infracțiuni, au trei, respectiv două capete de acuzare. Este vorba de fals intelectual (art.321,alin. 1, CP), fals în declarații( art.326,alin.1) și folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unuor drepturi ,art. 18^1 din Legea 78/2000. Și celelate persoane implicate în dosarul anvelopării blocurilor din Timișoara sunt pasibile de pedepse cuprinse între șase luni și 7 ani de închisoare, dacă această cauză ar ajunge în instanța de judecată și care se va putea pronunța definitiv în ceea ce-i privește pe cei acuzați.

Dosarul 98/P/2014 s-a aflat pe masa de lucru a procurorului arădean, Codrin Gavra, adus la DNA Timișoara prin strădaniile colegului său Lucian Dolcu, alt arădean, ca și Robu Nicolae, ajuns la Serviciul Teritorial TM. Gavra, care de-a lungul anilor a dat numeroase clasări dosarelor în care acuzat era primarul Robu, este acum procuror Șef adjunct la Structura Centrală a DNA. El a ținut dosarul în sertar timp de 5 ani și a refuzat, chiar, să primească de la cel care a formulat plângerea penală, documente care implicau și alte persoane în această cauză. Oricum implicarea lui Bogdan Nemeș, asociat la o firmă căreia primarul Robu i-a cerut sprijin, în scris, cu referire directă la anveloparea unor blocuri din Timișoara și despre care se bănuiește că ar avea ca și co-acționari din umbra unor servicii a fost trecut și el în raportul DLAF. Nemeș riscă o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 2 și 7 ani și interzicerea unor drepturi. Dosarul se află acum în instrumentarea unui alt procuror, al treilea, de la Serviciul Teritorial Timișoara al DNA. Ce-a făcut procurorul liberal Gavra a fost să țină pe loc dosarul ca nu-i pericliteze, cumva, lui Robu Nicolae, 65 de ani, realegerea în funcția de primar al Timișoarei la alegerile locale din 2016, dar și la cele din acest an. La o eventuală pedeapsă, Robu ar fi primit și interzicerea unor drepturi, adică cel de a alege și a fi ales, interdicția de a deține, o perioadă, funcții publice, etc.

Mai multe pe cotidianul.ro

Faximil din concluziile Raportului DLAF, depus la DNA Timișoara în luna mai 2018.

Extras din Raportul DLAF

Extras II din Raportul DLAF

Comentarii

comentarii