Acasă Actualitate Primarul Nicolae Robu: un excentric care și-a scris propria odă

Primarul Nicolae Robu: un excentric care și-a scris propria odă

DISTRIBUIȚI

Pentru că nu mai are cu ce proiecte să se laude în administraţia locală, primarul Nicolae Robu a trecut la publicarea pe facebook a unui fel de opus omnia, o dare de seamă a întregii activităţi.

După ce a dat gata tot ce mai era necesar pentru Timişoara, edilul şi-a reamintit că a fost şi rector al UPT, unde, numai cât nu ne spune că a ctitorit instituţia. Pentru cu înşiră o suită de realizări prin care i-a adus în rândul lumii pe cei de acolo. Numai că printre laudele din mandatul său de rector la UPT, domnul Nicolae Robu menţionează şi realizarea (parţială) a unei săli polivalente, dar care zăcea neterminată încă din mandatul său de rector. Dar toate acestea îl fac pe primarul Timişoarei… excentric.

“DA, SUNT UN POLITICIAN EXCENTRIC! ȘI NU POT SĂ FIU DECÂT MÂNDRU CĂ SUNT ASTFEL!

Am intrat în politică în 2008, în contextul alegerilor parlamentare uninominale, începându-mi, practic, cariera politică, direct ca senator.

Aveam în spate, la acel moment, patru mandate de Prorector și unul de Rector și exercitam, de jumătate de an, un al doilea mandat de Rector. Toate aceste mandate le-am obținut prin alegeri academice -6 la număr: în 1990, 1992, 1996, 2000, 2004 și 2008-, deci prin aprecierea comunității universitare din care făceam parte. Menționez că, la vremea cu pricina, caracterizată, printre altele, prin gerontocrație, am fost cel mai tânăr Prorector, apoi cel mai tânăr Rector din țară.

Sunt mândru că în urma celor două mandate de Rector pe care le-am avut, am lăsat în urmă o universitate, în toate privințele, la cote mult mai înalte decât cele la care am preluat-o.

Pentru a-mi susține excentricitatea, redau, mai jos, un extras din documentul oficial intitulat “Sinteză a principalelor realizări UPT ale perioadei aprilie 2004 – februarie 2012”, prezentat în fața Senatului Universitar la încheierea exercițiului de Rector.

“SINTEZĂ

a principalelor realizări UPT ale perioadei aprilie 2004 – februarie 2012

-Rector: Prof.dr.ing. Nicolae Robu-

[…]

A fost efectuată o reformă curriculară radicală, într-o abordare “top-down-, având ca punct de pornire competenţele asumate de universitate în faţa societăţii pentru viitorul absolvent.

S-au stabilit pentru prima dată repere strategice pentru activitatea de cercetare, menite să intensifice, să extindă şi să aducă într-un mai bun acord cu nevoile societăţii această activitate, dar şi să asigure o mai bună valorificare a rezultatelor, prin lucrări ştiinţifice publicate nu oricum şi oriunde -conform tradiţiei-, ci în circuitele internaţionale de maximă vizibilitate la scară planetară, respectiv prin transferul ideilor novative şi a know-how-ului, în general, către societate şi atragerea, în felul acesta, de fonduri băneşti substanţiale.

[…]

S-au încheiat numeroase acorduri de cooperare internaţională

[…]

S-a schimbat poziţia studentului în universitate, universitatea autodefinindu-se centrată pe student.

S-a investit enorm în infrastructură, reabilitându-se şi efectuându-se reparaţii capitale în cele mai multe dintre spaţiile de învăţământ şi cercetare, spaţiile administrative, spaţiile sociale şi spaţiile sportive de care universitatea dispune, dar și realizându-se construcții noi. […] Concret:

✓ au fost renovate peste 50 de clădiri

✓ s-a schimbat în cvasitotalitate mobilierul în sălile de curs, în cele de seminar, în laboratoare, cabinete, birouri, cămine, cantine, etc.

✓ au fost reabilitate şi modernizate toate amfiteatrele mari existente şi s-au creat amfiteatre noi (inclusiv unul de 380 de locuri)

✓ au fost reabilitate şi dotate la zi peste 300 laboratoare (spre ilustrare: au fost achiziţionate, pentru toată universitatea -pentru educaţie, cercetare şi administraţie- peste 4 000 de calculatoare de top)

✓ s-au amenajat:

  • Sala Mare a Senatului UPT
  • Sala Mică a Senatului UPT
  • Holul clădirii Rectoratului
  • Incubatorul de Afaceri
  • Centrul de Transfer Tehnologic
  • sediile:

– Departamentului de Matematică,

– Departamentului de Bazele Fizice ale Ingineriei,

– Departamentului de Educaţie Fizică

✓ au fost reabilitate toate cele 14 cămine studenţeşti şi ambele cămine de garsoniere dedicate tinerelor cadre didactice şi doctoranzilor cu frecvenţă

✓ au fost create:

  • Restaurantul Studenţesc Fast-Food “Complex” cu spaţiile multifuncţionale conexe
  • Restaurantul Universitar Fast-Food “MV”

✓ s-au adus în patrimoniul UPT:

  • Casa Politehnicii 1
  • Casa Politehnicii 2
  • clădirea Facultăţii de Management
  • un teren de 12 000 mp la Baza Sportivă 2
  • alte terenuri adiacente Bazei Sportive 2
  • un teren pe Semenic

[…]

✓ au fost construite de la zero:

  • Biblioteca UPT (cea mai mare Bibliotecă universitară din România)
  • Institutul de Cercetări pentru Energii Regenerabile
  • Corpul Maşini Hidraulice al Facultăţii de Mecanică

[…]

  • Complexul de Bazine de Înot
  • Hala Sportivă Trivalentă (cuprinzând: un teren de baschet, un teren de handbal şi un teren de minifotbal)
  • Sala Polivalentă (realizare parțială, clădire în curs de construcţie)
  • Parcul Politehnicii

✓ s-au extins spaţiile de învăţământ existente pentru Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului şi Facultatea de Arhitectură, prin:

  • supraetajarea unui corp de clădire al Facultăţii de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului
  • mansardarea clădirii Facultăţii de Construcţii

✓ au fost amenajate la nivel de top Baza Sportivă 1 şi Baza Sportivă 2

[…]

Toate aceste realizări s-au produs într-un climat intern pozitiv, bazat pe respect reciproc, bună-înţelegere şi conlucrare între membrii comunităţii, indiferent de poziţia lor categorială, respectiv ierarhică.

Ca un corolar al celor de mai sus, UPT a fost acreditată de ARACIS cu calificativul “grad de încredere ridicat” şi clasificată de MEdCTS în prima categorie valorică de universităţi din România, categoria universităţilor de cercetare avansată şi educaţie, singura în această categorie din partea de țară cuprinzând 25 de județe, în care ne situăm.

Prof.dr.ing. Nicolae ROBU

-10.02.2012-“

Ei, nu-i așa că sunt excentric? Sunt, categoric, dar nu în sensul peiorativ în care mă consideră tot felul de terchea-berchea, mai ales jurnaliști-tonomat sau adversari politici, ci prin seriozitatea mea, prin dedicare dusă până la sacrificiu, prin cinste și corectitudine, prin loialitate față de cauzele nobile, PRIN CEEA CE AM LĂSAT ÎN URMA MEA, pe unde am trecut, spre deosebire de atâția și-atâția ce constituie ne-excentricul, adică: obișnuitul, în România de astăzi!

Și excentricitatea îmi devine și mai pronunțată când adaug realizările din cei 6 ani de când sunt Primar, realizări pe care orice timișorean și vizitator al Timișoarei le poate vedea!

P.S. Și, da, pe lângă toate cele de mai sus, îmi mai și place să compun muzică și să cânt, să joc fotbal și să dau goluri și, mai nou, să escaladez cascade, lucruri care, după unii cu minte puțină și nici aceea toată bună, sunt… de rău!”, arată noua postare a primarului Nicolae Robu, pe facebook.

Comentarii

comentarii