Acasă Actualitate Primarul Timişoarei insistă: Spitalul Victor Babeş e al nostru!

Primarul Timişoarei insistă: Spitalul Victor Babeş e al nostru!

DISTRIBUIȚI

Numărul mare de pacienţi vindecaţi de coronavirus la Spitalul Victor Babeş din Timişoara l-a făcut pe Nicolae Robu să-şi aducă aminte că unitatea medicală e administrată de municipalitate. El se luptă cu cei care se simt ofensaţi când el repetă ostentativ acest lucru, numind reacţia acestora ca fiind spirit negativ.

„Nu pot să încep să discut subiecte politice, mă simt dator să abordez problema la zi.  Spitalul Victor Babeş, spital al Primăriei Timişoara, accentuez asta, municipiul Timişoara are trei spitale, Spitalul Babeş, cel de Copii, şi Spitalul Municipal. Primăria Timişoara alocă sute de milioane de lei, primăria se ocupă de toată infrastructura, inclusiv de cum sunt manageriate de aceste instituţii medicale şi de tot ce se întâmplă în ele. Desigur că noi nu ne imixtionăm în activitatea medicală, asupra celor care ajung şefi de secţie, până la nivel de manager. Unii suferă când spun că e spitalul primăriei, până unde merge spiritul negativ, la aşa ceva, cât suferă. Unii sunt supăraţi când spun aceasta”, a declarat Robu.

El subliniază că se fac toate eforturile pentru a se asigura de către primărie tot ce e necesar la „Victor Babeş”. Totuşi, el recunoaşte că succesul medical, obţinut prin vindecarea unui număr mare de pacienţi, nu îi aparţine, că nu le spune el medicilor ce medicamente să le dea.

„Eu întreb în fiecare zi la spitalul de boliinfecţioase ce nevoi mai sunt, cum mai pot ajuta şi atât cât se solicită şi deocamdată am putut ajuta şi voi ajuta şi în continuare, nimic nu e mai prioritar decât sănătatea. Nu e adevarat ce se spune că nu mai există teste, că nu mai sunt medicamente. Noi ne îngrijim să fie în continuare. Această reuşită mai mare, la noi decât la alţii nu o dau eu, trebuie să o dea medicii, este de competenţa lor. Fiecare spital procedează la un anumit tip de tratament pentru îngrijirea bolnavilor. Eu nu mă voi pronunţa niciodată ce trebuie folosit, cum trebuie folosit”, insistă primarul.

De curând, Primăria Timişoara anunţa că va aloca trei milioane de lei pentru dotarea cu aparatură suplimentară a spitalului Victor Babeş. Cum se vor aloca aceşti bani? Când se va face un plen pe această temă, CJT având chiar vineri o şedinţă pentru a aproba alocări superioare? Nicolae Robu spune că nu e nevoie de o asemenea întâlnire, pentru că a aprobat el rectificarea bugetară. Dar nu e nicio problemă, se va face vinerea viitoare şi un plen, ca să fie totul bine.

„Noi avem deja, e aprobată suma de trei milioane de lei, nu depindem de acel plen, dar îl facem vinerea viitoare, vom face plen de la distanţă. În privinţa celor 3 milioane rectifcarea s-a făcut prin dispoziţia primarului”, a mai declarat Robu.

Întrebat dacă el a donat pe persoană fizică pentru Victor Babeş. Robu a recunoscut că nu a făcut-o, dar la puţin timp după ce anunţa aceasta el s-a pus repede şi a făcut o donaţie, anunţând, desigur, fapta caritabilă în în mediul online, pe Facebook.

Comentarii

comentarii