Acasă Actualitate Primele concluzii despre modul în care s-a produs tragedia aviatică din judetul...

Primele concluzii despre modul în care s-a produs tragedia aviatică din judetul Constanţa, când un MiG-21 LanceR şi un IAR-330 s-au prăbuşit: “cumul de factori umani şi de mediu”

DISTRIBUIȚI

Aeronavele MiG-21 LanceR şi IAR-330 s-au prăbuşit, pe 2 martie, cel mai probabil “din cauza unui cumul de factori umani şi de mediu”, arată Ministerul Apărării Naţionale, miercuri, într-un comunicat care prezintă rezultate preliminare ale anchetei.

MApN, primele concluzii după tragedia aviatică din judetul Constanţa, când un MiG-21 LanceR şi un IAR-330 s-au prăbuşit: “cumul de factori umani şi de mediu”

Comisiile de investigare tehnică au formulat concluziile preliminare cu privire la cauzele probabile care au dus la prăbuşirea unui avion MiG-21 LanceR şi a unui elicopter IAR-330, pe 2 martie, în judeţul Constanţa, evenimente care au cauzat decesul a opt militari.

“Din informaţiile obţinute în urma măsurătorilor şi a evaluărilor efectuate, analizei datelor extrase din sistemul de înregistrare a parametrilor de zbor şi de funcţionare de la bordul aeronavelor, audierii convorbirilor radio, examinării stării epavelor aeronavelor, studierii hărţilor sinoptice şi a condiţiilor meteorologice existente în zonele de impact la momentele producerii celor două catastrofe aeriene, comisiile au concluzionat că ambele evenimente s-au produs, cel mai probabil, din cauza unui cumul de factori umani şi de mediu, a căror pondere urmează să fie stabilită la finalizarea procedurilor de investigare”, precizează sursa citată.

Cercetările pentru stabilirea cauzelor şi concluziilor finale continuă, sub coordonarea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

Conform procedurilor referitoare la exploatarea aeronavelor militare, pe baza concluziilor preliminare, Statul Major al Forţelor Aeriene a luat măsurile necesare în vederea reluării misiunilor de zbor cu aceste aeronave: au fost revăzute şi actualizate procedurile de operare, au fost parcurse module de pregătire teoretică şi practică cu toate categoriile de personal aeronautic care operează aceste aeronave şi s-au executat verificări tehnice la toate aeronavele de tip MiG-21 LanceR şi IAR-330, toate variantele.

În urma aplicării acestor măsuri, a fost autorizată reluarea misiunilor de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR şi IAR-330, toate variantele, scrie observatornews.ro.

Comentarii

comentarii