Acasă Eveniment Primăria Lugoj verifică activitatea Serviciului Pieţe, Târguri şi Oboare

Primăria Lugoj verifică activitatea Serviciului Pieţe, Târguri şi Oboare

DISTRIBUIȚI

Postul de şef Birou Cadastru şi Agricol a fost scos la concurs, fiind ocupat de Lavinia Cecilia Leu
Eficientizarea activităţii Primăriei Lugoj şi a instituţiilor din subordinea Consiliului Local este una dintre preocupările declarate ale primarului Francisc Boldea. După controalele efectuate la centrele financiare ale unităţilor de învăţământ, la Cantina de Ajutor Social, la Complexul de Servicii pentru Persoane Vârstnice „Sf. Nicolae” şi la Clubul Sportiv Municipal, serviciul de audit din cadrul primăriei va verifica şi Serviciul Public Pieţe, Târguri şi Oboare. „În vederea eficientizării Serviciului Public Pieţe, Târguri şi Oboare, în cadrul şedinţei de executiv de marţi a fost solicitată o analiză a activităţii acestui serviciu. Nu sunt de acord ca serviciile pendinte de Primărie să nu fie eficiente, adică să lucreze pe minus. Vreau să precizez că, în contextul în care au fost realizate investiţii serioase în societăţi precum Meridian 22 sau Salprest, ambele sunt în prezent pe plus. Acelaşi lucru l-am solicitat şi din partea Serviciului Public Pieţe, Târguri şi Oboare. Urmează ca, în baza bilanţului pe care îl vom realiza, să stabilim şi măsurile care se impun”, a anunţat primarul Francisc Boldea, lăsând să se înţeleagă că, dacă vor fi constatate deficienţe în activitate, conducerea serviciului va fi schimbată.

Şef nou la cadastru

Şeful executivului lugojean s-a referit şi la eficientizarea activităţii în cadrul Compartimentelor Cadastru şi Agricol, din cadrul Primăriei Lugoj. În acest scop, administraţia a organizat concursul pentru ocuparea postului de şef Birou Cadastru şi Agricol. „În urma examenului, postul a fost ocupat de doamna Lavinia Cecilia Leu, absolventă a Universităţii de Ştiinţe Agricole, specialitatea Agricol-Cadastru. Ne-am bucurat că a venit un cadru tânăr, care cred că va imprima un suflu mai energic în cadrul biroului”, a precizat Boldea.

 

Comentarii

comentarii