Acasă Eveniment Primăria Timişoara premiază 300 de elevi de nota 10

Primăria Timişoara premiază 300 de elevi de nota 10

DISTRIBUIȚI

9 decembrie elevi de nota 10Aproximativ 300 de elevi din ciclul gimnazial vor fi premiaţi de Primăria Timişoara, în cadrul unei ceremonii care va avea loc luni, 9 decembrie, de la ora 14.45, la Sala Capitol.

Elevii, care au încheiat, vara trecută, anul şcolar cu media generală 10, vor primi diplome şi cărţi, premii simbolice oferite de municipalitate ca o recunoaştere a efortului şi performanţei.

A venit momentul să sărbătorim şi să răsplătim simbolic efortul, voinţa, capacitatea şi performanţa. Dincolo de un moment de bilanţ, fiecare astfel de gest este unul de speranţă. Speranţa în ceea ce putem deveni prin educaţie. Astfel că luni, 9 decembrie, de la ora 14.45, la Filarmonica Banatul, vă aşteptăm pe toţi cei care credeţi că elevii de nota 10 din Timişoara merită aplauzele noastre”, a declarat viceprimarul Dan Diaconu.

În deschiderea evenimentului vor susţine un mini-recital la pian elevii clasei a III-a de la Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu” din Timişoara.

Gala Premiilor pentru Excelenţă este un eveniment anual dedicat timişorenilor care au obţinut rezultate deosebite în domeniile lor de activitate, o acţiune organizată de Primăria Municipiului Timişoara şi finanţată de Consiliul Local Timişoara.

Comentarii

comentarii