Acasă Actualitate Primăriile din Timiş trebuie să completeze registrele agricole şi să le trimită...

Primăriile din Timiş trebuie să completeze registrele agricole şi să le trimită Ministerului Agriculturii

DISTRIBUIȚI

Termenul este sfârşitul anului 2012

Comisia de Îndrumare şi Control privind întocmirea şi ţinerea la zi a Registrului Agricol, înfiinţată prin ordin al prefectului, are ca principală atribuţie verificarea stadiului completării documentului în cele două formate – pe suport de hârtie şi în format electronic – la nivelul tuturor unităţilor administrativ teritoriale din judeţul Timiş. Comisia este alcătuită din inspectori de la Direcţia Agricolă Timiş, de la Prefectura Timiş, de la Direcţia de Statistică Timiş şi de la Direcţia Finanţelor Publice Timiş.

Conform legii, persoanele fizice sau juridice care deţin bunuri ce fac obiectul înscrierii în registrul agricol, precum terenuri agricole (inclusiv grădini din intravilan, pomi fructiferi, viţă de vie etc.) sau silvice, animale domestice sau animale sălbatice crescute în captivitate (bovine, ovine, caprine, porcine, cabaline, iepuri, animale de blană, păsări, familii de albine etc.), utilaje şi instalaţii pentru agricultură şi silvicultură au obligaţia de a le declara pentru înscrierea în Registrul Agricol.

Primăriile au termen pentru întocmirea documentelor în format electronic sfârşitul anului 2012, apoi documentele trebuie transmise Ministerului Agriculturii. Comisia va informa Instituţia Prefectului Judeţului Timiş cu privire la rezultatele controlului. În Timiş există 99 de primării.

Comentarii

comentarii