Primul centru oncologic de terapie
personalizată din estul Uniunii Europene se va construi în următorii doi ani la
Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Timişoara, unde vor
putea fi tratate atât tumorile pulmonare, cât şi cele ale altor organe
metastazate.
“Vrem să realizăm un sistem de
radio-chirurgie, cu acurateţe submilimetrică, dedicat în principal pacienţilor
pulmonari, cât şi celor care au metastaze în creier sau în alte organe. Spun
aceasta, pentru că în jur de 70% dintre pacienţii cu cancer pulmonar ajung la
noi în stadiile inoperabile, foarte avansate, în care necesită doar terapie de
paleaţie sau de calitatea vieţii. Vedem că frecvenţa acestei patologii este
într-o explozie în ultimii ani şi de aceea am luat decizia de a merge pe ramura
de radioterapie în care putem să aducem un plus de beneficiu pacienţilor din
toată ţara”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul medical al Spitalului
“Victor Babeş” Timişoara, dr. Cristian
Oancea.
Potrivit medicului pneumolog, în ţară mai sunt centre de radioterapie, dar ceea
ce va fi la Timişoara va marca o premieră, pentru că o astfel de tehnologie se
mai află în proximitate doar la Viena şi la Istanbul.
Dr. Crisatian Oancea a subliniat că în momentul de faţă nu există un studiu
bine definit privind incidenţa cancerului pulmonar în România, dar că este una
foarte crescută, chiar alarmantă.
“În vara aceasta şi în vara trecută, pentru că vara nu prea sunt
pneumonii, fiind extrasezon, eu şi colegii mei vedem zilnic numeroase cazuri de
pacienţi chiar foarte tineri, cu cancer pulmonar. Nu avem date despre numărul
cancerelor pulmonare, dar sperăm să le avem anul viitor, să facem un studiu.
Suntem şi noi înspăimântaţi de cât cancer putem să vedem în ultimii ani,
câteodată, mai des decât pneumonia. Principala cauză este fumatul, dar sunt şi
pacienţi care nu au beneficiat de acest viciu, dar poluarea din aer, din sol
pot duce la această patologie”, detaliază dr. Cristian Oancea.
El atrage atenţia asupra faptului că boala canceroasă are transmisiune
genetică, aceste “linkuri tumorale” se transmit pe linie familială,
iar cine a avut cancer pulmonar în familie este foarte predispus să dezvolte un
cancer pulmonar.
“O mare atenţie trebuie să aibă femeile cu cancer de sân sau care sunt
predispuse să dezvolte cancer de sân, pentru că acest cancer de sân
metastazează rapid pulmonar şi atunci este o situaţie în zona roşie de
tratamente, la fel cum cancerul pulmonar metastazează rapid în creier.
Tehnologia pe care o vom folosi în noul nostru centru este foarte bună în
tumorile solide mai ales pulmonare, de creier sau de prostată, de exemplu,
pentru că odată făcută radioterapia, pacientul nu mai are nevoie de intervenţia
chirurgicală. Este salvat de acea intervenţie chirurgicală”, explică
directorul medical al Spitalului “Victor Babeş”.
Potrivit acestuia, în viitorul centru oncologic de terapie personalizată va fi
ţintit cancerul pulmonar, în fază incipientă, dar se va extinde activitatea şi
extra-pulmonar. Astfel, dacă este un pacient cu neoplasm pulmonar are şi
metastaze în creier, de exemplu, se va merge şi pe acea zonă.
“Ne mulăm după nevoile patologiei, să o contracarăm”, promite dr.
Cristian Oancea.
Pneumologul trage un nou semnal de alarmă împotriva fumatului, întrucât dacă
pacientul are în familie rude cu cancer, nu contează ce formă, dar dacă
fumează, riscul de a face cancer pulmonar creşte de câteva sute de ori.
Studiul de fezabilitate pentru proiectarea noului centru oncologic de terapie
personalizată a fost deja câştigat de o companie din ţară, în maximum şase
săptămâni va fi finalizat, după care spitalul va urmări o colaborare între
administraţia locală şi Ministerul Sănătăţii, astfel încât din anul 2020 să
pornească execuţia, iar în doi ani să fie gata.
Specialiştii care vor lucra în acest centru vor fi pregătiţi în ţară şi în
străinătate. (sursa: Agerpres)