Acasă Premiere Primul partid politic românesc

Primul partid politic românesc

1394
DISTRIBUIȚI

La baza organizării primului partid politic românesc au stat nevoile de recunoaştere a drepturilor românilor şi de cooperare între etnii, în contextul constituirii monarhiei bicefale austro-ungare. Nu la întâmplare, principiile Adunării Naţionale de la Blaj, din 1848, au stat la baza programului politic enunţat la înfiinţarea Partidului Naţional Român din Banat şi Ungaria. Se întâmpla la Timişoara, în 7 februarie 1869, cu şase ani înaintea constituirii Partidului Naţional Liberal. Fruntaşii politici ai românilor din Banat s-au strâns în cartierul Fabric pentru a înfiinţa primul partid românesc de pe teritoriul de azi al României. Membrii noului partid l-au ales în funcţia de preşedinte pe Alexandru Mocioni, deputat în Camera Ungară a Parlamentului de la Budapesta, şi au decis participarea la următoarele alegeri. La doar o lună după acest eveniment, la Sibiu, se înfiinţa Partidul Naţional Român din Transilvania, condus de Ilie Măcelariu,  fără a avea ca scop participarea la lupta electorală din Austro-Ungaria. După încă o lună, în 3 aprilie 1969, autorităţile interziceau activitatea celor două grupări, pe motiv că „nu există partide naţionale”.
În 12-14 mai 1881, cele două partide se unesc pentru a forma Partidul Naţional Român, organizaţie care a avut un rol important în apărarea drepturilor românilor din Imperiul Austro-Ungar. După marea unire din 1918, PNR a câştigat detaşat alegerile din România, deşi a depuse liste de candidaţi doar în Transilvania. Sub conducerea lui Iuliu Maniu, partidul a trecut prin mai multe perioade de reorganizare, acestea culminând cu fuziunea dintre PNR şi Partidul Ţărănesc, condus de Ion Mihalache, pentru a forma Partidul Naţional Ţărănesc, în 10 octombrie 1926. În perioada care a urmat, când regimurile totalitare înfloreau în Europa, PNŢ a militat pentru menţinerea democraţiei şi a monarhiei constituţionale în România. După cel de-Al Doilea Război Mondial, Partidul Naţional Ţărănesc a câştigat alegerile parlamentare, însă rezultatele au fost falsificate de comunişti. În 29 iulie 1947, guvernul decidea dizolvarea PNŢ, liderii săi găsindu-şi, cu puţine excepţii, sfârşitul în temniţele comuniste. După revoluţia din 1989, partidul a fost reînfiinţat de Corneliu Coposu. Au urmat guvernarea, decăderea şi scandalurile de care este măcinat în prezent, toate parte din istoria recentă a României, trăită şi experimentată de fiecare dintre noi. Istoria unui partid pornit la Timişoara, legată de istoria unei ţări.

Comentarii

comentarii