Acasă alegeri locale 2012 „Primul pas pentru reclădirea lui Poli înseamnă revenirea palmaresului într-o formă sau...

„Primul pas pentru reclădirea lui Poli înseamnă revenirea palmaresului într-o formă sau alta la Universitatea Politehnică”

DISTRIBUIȚI

Adrian Orza:
Marian Iancu a retras dosarul de licenţiere al echipei Poli Timişoara, practic, Poli fiind condamnată să joace în continuare în liga secundă. Motivul: datoriile – 2 milioane de euro. Administraţia locală a încercat să cumpere echipa, sau cel puţin o parte din ea, dar când a venit vorba ca cei din administraţie să plătească datoriile clubului, afacerea a căzut. Adrian Orza, viceprimarul Timişoarei, nu vrea să mai califice gestul lui Iancu, dar spune că primul pas spre zile mai bune pentru Poli e recuperarea palmaresului. „Demult nu mai calific gesturile domnului Iancu.

Am sperat că vom reuşi, din păcate, nu ştiam lucrurile din interiorul clubului, dincolo de ce face FRF împotriva cluburilor care nu sunt agreate. Fotbalul românesc trebuie să se lepede de cine e acum în fruntea lui. Noi spunem că e fotbal, dar nu mai e fotbal, e altceva.

Suporterii şi eu am spus întotdeauna «echipa noastră». Juridic, nu e şi nu a fost niciodată a autorităţilor locale, ea s-a desprins din Institutul Politehnic.

Oamenii care au lucrat ca angajaţi la Institutul Politehnic s-au desprins din Institutul Politehnic, au făcut Asociaţia Membrilor Fondatori şi au dat palmaresul lui Zambon. O reclădire a lui Poli trebuie să pornescă de la primul pas.

Primul pas pentru reclădirea lui Poli înseamnă revenirea palmaresului într-o formă sau alta la Universitatea Politehnică. Ăsta-i primul lucru care trebuie să se întâmple. Asta trebuie determinat să se întâmple.

Domnul Iancu a promis că-l dă.Va trece această campanie electorală şi, în mod cert, se va găsi o soluţie. Soluţia respectivă va fi cu primul pas – ăsta”, e de părere Adrian Orza.

„Oamenii de afaceri din Timişoara au spus: nu băgăm bani în fotbal pentru că e corupt. Şi au dreptate”
O altă problemă e că nici un investitor serios, fie el timişorean sau nu, dar mai ales timişorean, nu se bagă la echipa alb-violetă.

„Acum ni se cere să dăm bani la Poli, ca să acoperim nişte găuri financiare. Nişte datorii făcute, plăţi restante la jucători. Până acum, am plătit pentru maşini de tuns iarba, leasing la autocare şi altele.

Eu nu cred că un club de fotbal care să aibă performanţă poate fi gestionat de către stat. E nevoie de un investitor financiar care să nu intre în colaps.

Oamenii de afaceri din Timişoara au spus: nu băgăm bani în fotbal pentru că e corupt. Şi au dreptate. Pe de altă parte, trebuie să facem orice pentru a o băga pe Poli în Liga I. Prin orice modalitate legală. Trebuie să fie un investitor serios,.

Din păcate, oamenii serioşi fug de fotbal”, spune Orza.

 

Comentarii

comentarii