Acasă Actualitate Principele Radu, în dialog cu minerii din Lupeni şi Petrila

Principele Radu, în dialog cu minerii din Lupeni şi Petrila

DISTRIBUIȚI

Principele Radu al Romaniei va efectua o vizită în judeţul Hunedoara, sâmbătă, 9 mai, în cadrul programului "Oraşele României", destinat dezvoltării comunităţilor locale ale ţării. Principele Radu se va deplasa în oraşele Lupeni şi Petrila, în mijlocul comunităţii minerilor din Hunedoara.
Alteţa Sa Regală va avea un dialog cu reprezentanţii minerilor, pentru a înţelege dificultăţile cu care se confruntă Valea Jiului în această perioadă în care izolarea zonei se conjugă cu o situaţie economică dificilă la nivel naţional.
Principele va participa şi la slujba de pomenire a minerilor care au murit în accidente miniere, la Monumentul Eroilor Mineri – slujba va fi comună ortodoxă, romano-catolică şi greco-catolică. Joi, 7 mai, la Camera de Comerţ din Istanbul, de asemeenea, Principele Radu al României, primul candidat la alegerile prezidenţiale, a luat cuvantul în cadrul celei de-a 12 ediţii a Summitului “Economic Euro-Asiatic” organizat de Fundaţia Marmara.
În prezenţa unor personalităţi politice de prin rang, preşedinţi de stat, miniştri şi ambasadori ai ţărilor participante, Principele Radu a susţinut o alocuţiune intitulată “Regional Cooperation. A Romanian View”.

Comentarii

comentarii