Acasă Politica EXCLUSIV: Principele Radu – primul candidat oficial la preşedinţia României – VIDEO

EXCLUSIV: Principele Radu – primul candidat oficial la preşedinţia României – VIDEO

DISTRIBUIȚI

VIDEO
Principele RaduPrincipele Radu îşi va anunţa candidatura la preşedinţia României, joi, 9 aprilie, la ora 19.00, la Palatul Elisabeta.  În prezenta Principesei Margareta şi a celor care vor să susţină candidatura, Principele Radu va adresa o alocuţiune în care va prezenta motivele şi contextul angajării sale în cursa electorală. ""Noi credem întro altfel de România şi suntem siguri că împreună, noi toţi, avem un viitor!", a declarat, în exclusivitate pentru Ziua de Vest, Principele Radu. "Dragi compatrioti, au trecut 20 de ani de la Revolutie. Cand nu mai avem speranta, atunci se petrec marile schimbari", si-a inceput joi discursul prin care si-a anuntat candidatura la Presedintia Romaniei Alteta Sa Regala Principele Radu."Din anul 1990 incoace, odata la patru ani s-au pus in miscare forte care au pretins, in diferite forme, ca vor schimba Romania. Au iesit sau au fost scosi oameni in strada, s-au fluturat steaguri, s-a baut sampanie si s-a intrat cu seninatate intr-un nou mandat de dezamagiri. Desigur, libertatile au progresat. Dar, in timp, democratia s-a inhibat. (…)In tot acest timp, paradoxal, speranta a fost tinuta in viata de setimente negative, i-am urat pe cei dinaintea noastra. Unde suntem dupa 20 de ani? (…)
Avem libertatea individuala cu tot mai multe abuzuri impotriva ei. Avem grija zilei de azi si nu avem incredere in cea de maine. Nu avem incredere in lideri si in institutiile statului. Politica nu a servit institutiile, ci si-le-a aservit. Nu sunt azi in fata dumnevoastra sa promit miracole. Nu am iesit inaintea tarii sa promit paradisul propus de altii la iesirea din comunism. Avem nevoie in vremuri de criza economica sa punem omul potrivit la locul potrivit.Va chem sa fim impreuna la desteptarea acestei tari!", a declarat Principele Radu.

Comentarii

comentarii