Acasă Politica Priorităţile mandatului de deputat, stabilite de cetăţeni

Priorităţile mandatului de deputat, stabilite de cetăţeni

DISTRIBUIȚI

Interviu cu deputatul Colegiului 10 Deta, Gheorghe Ciobanu
 
Domnule deputat Gheorghe Ciobanu, cum aţi putea caracteriza cei 4 ani de mandat ca deputat al Colegiului 10 Deta ?
 
Au fost 4 ani grei pentru toţi. Ne-am confruntat cu o criză puternică şi, din păcate, s-au făcut multe greşeli. Ţara a fost guvernată cu ochii la cifre şi oamenii au fost uitaţi. În ciuda acestor dificultăţi, eu unul am reuşit să mă concentrez pe câteva direcţii importante de acţiune şi am făcut în aşa fel încât să îi ajut pe toţi cei care mi-au solicitat sprijinul. Eu consider că un om politic responsabil trebuie să fie atent la problemele oamenilor. Să stea de vorbă cu ei, să îi asculte şi să găsească soluţii la problemele pe care oamenii le ridică. Dacă luăm decizii ţinând cont doar de teorii, de tot felul de instituţii şi organisme, ne pierdem raţiunea de a fi. Dacă deciziile noastre au efecte nefaste asupra oamenilor, acestea nu mai au sens. Omul politic este investit cu încrederea cetăţenilor, pentru a lua decizii care să le facă oamenilor viaţa mai uşoară, nu mai grea. 
 
Care au fost priorităţile mandatului dumneavoastră?
 
Tocmai pentru că nu am trăit vremuri prea bune, am fost nevoit să îmi fixez o serie de priorităţi, pentru că eram conştient că nu voi putea face totul. Am stat de vorbă cu oamenii din colegiul meu şi împreună cu ei am stabilit că trebuie să ne concentrăm pe câteva direcţii importante. Pe această listă de priorităţi ale mandatului meu au figurat pensionarii, o categorie pe care mulţi oameni politici a nesocotit-o de-a lungul timpului. Biserica a fost un alt punct important pe lista de priorităţi, iar tinerii, sportul şi şcoala s-au bucurat de o atenţie deosebită din partea mea. Nu în ultimul rând, m-am concentrat asupra proiectelor derulate de autorităţile locale. 
 
Spuneţi că aţi acordat o atenţie deosebită Bisericii. De ce v-aţi îndreptat atenţia în această direcţie?
 
Am spus în 2008 că Biserica se va afla pe lista mea de priorităţi în calitate de reprezentant al locuitorilor Colegiului 10 în Parlamentul României. M-am ţinut de această promisiune şi în fiecare an am găsit soluţii pentru a finanţa bisericile care aveau nevoie de lucrări de reparaţii sau de investiţii. De fiecare dată când întru într-o biserică, iar când spun biserică vă asigur că nu mă gândesc dacă e ortodoxă, catolică sau de altă confesiune, mă simt aşa cum ar trebui să se simtă orice om în prezenţa lui Dumnezeu, umil şi recunoscător. Când mă aflu în biserică, mă gândesc că mai avem o şansă în credinţă, în întoarcerea la Dumnezeu. Dacă ne lăsăm ghidaţi în activitatea noastră de credinţă şi de bine, vom reuşi să ducem această ţară pe calea cea bună. Am reuşit să aloc fonduri în valoare de  35 de miliarde de lei pentru bisericile din Colegiul 10 şi voi continua să acord o atenţie deosebită bisericilor din colegiu şi în următorul mandat. Ca exemplu aş putea să mă refer la Biserica Ortodoxă din Deta, unde lucrările stagnau în urmă cu patru ani. Am făcut o donaţie în nume personal pentru amenjarea scărilor de la intrarea în această biserică şi apoi am găsit surse de finanţare pentru reluarea lucrărilor. Acum, credincioşii din Deta se pot ruga în noua biserică din oraş. Într-o situaţie similară se aflau acum patru ani şi bisericile ortodoxe din Peciu Nou si din satul Clopodia, comuna Jamu Mare. Acum, aceste biserici sunt funcţionale şi, mai mult, am decis să ajut Biserica din Peciu Nou prin achiziţionarea unui sistem modern de iluminare artistică a acestui edificiu sfânt. 
 
Cum i-aţi sprijinit pe tinerii din colegiul dumneavoastră?
 
Ca deputat, am sprijinit cu toată puterea învăţământul şi am reuşit să asigurăm şcoli mai moderne, dotări europene, cadre didactice pregătite şi un mediu care stimulează dorinţa de a face carte. Voi continua să sprijin tinerii din Colegiul 10, pentru că viitorul lor este viitorul nostru, al tuturor. Preocuparea pentru copii, elevi sau tineri a fost un element important al activităţii mele de zi cu zi, în ultimii patru ani. Am tratat cu maximă responsabilitate situaţia învăţământului din Colegiul 10. La fiecare început de an şcolar am făcut câte un turneu prin toate şcolile colegiului şi am stat de vorbă cu cadrele didactice şi cu părinţii, dar şi cu elevii. Am iniţiat o acţiune de ajutorare cu ghiozdane şi rechizite pentru copiii din familii nevoiaşe. Am avut o mare satisfacţie în această vară, când am aflat că liceele din Colegiul 10 au avut o rată de promovabilitate de peste 80% la BAC. Aceşti tineri minunaţi se confruntă cu multe dificultăţi şi, totuşi, reuşesc să facă performanţă. M-am întâlnit cu ei foarte des şi am încercat să le ascult problemele. M-am întâlnit recent cu tinerii de la Liceul din Deta, care mi-au spus că, după ce îşi termină studiile, nu vor să fie nevoiţi să plece în străinătate, ci îşi doresc să aibă o şansă să muncească şi să îşi croiască un viitor acasă, la Deta. Perspectiva unui loc de muncă la Deta este bună, dar trebuie să facem mai multe pentru ca şi salariile să fie mai mari. Săptămâna trecută, m-am întâlnit cu tinerii din Ciacova şi din Peciu Nou, la Balul Bobocilor. Sunt tineri cu perspectivă, care se distrează şi o merită din plin.
 
Pensionarii au fost o altă categorie care a figurat pe agenda dumneavostră de priorităţi 
 
Încă de la începutul mandatului meu de deputat am fost preocupat de problemele persoanele vârstnice din Colegiul 10. Am fost alături de pensionari şi am stat de vorbă cu mulţi dintre cei care au muncit o viaţă întreagă şi care merită acum toată stima şi respectul nostru. Am avut astfel prilejul să aflu direct de la ei care sunt problemele cu care se confruntă şi cum îi pot ajuta. M-am bucurat când mi-au spus că ştiu ce eforturi fac pentru a-i sprijini şi că au aflat că sunt alături de pensionari. Am organizat foarte multe excursii cu pensionarii din colegiu şi am văzut de fiecare dată oameni impresionaţi până la lacrimi. Oamenii s-au bucurat de aceste momente frumoase şi au vorbit deschis cu mine. Am fost ales să îi reprezint în Parlamentul României şi nu am de gând să îi dezamăgesc. Voi continua şi în următorii 4 ani să acord o atenţie deosebită acestei categorii speciale de oameni din Colegiul 10. Este o datorie de onoare pentru mine şi îi consider pe toţi părinţii mei, aşa că îi tratez cu respect şi consideraţie, îi ascult şi îi ajut. 
 
Cum aţi colaborat cu autorităţile locale din colegiu? 
 
Ca membru al Comisiei Buget Finanţe din Parlamentul României am reuşit să promovez numeroase proiecte locale din Colegiul 10 Deta. Am o mare satisfacţie că am reuşit să aduc o schimbare semnificativă în viaţa locuitorilor din Colegiul 10. Printre ultimele proiecte aprobate le-aş aminti pe cele de pe Măsura 322 în comunele Uivar si Peciu Nou, în valoare de 2,5 miliaone de euro +TVA fiecare. Au fost trecute pe lista de finantare încă 11 proiecte, în baza hotărârii de guvern 577 (apă, canal, drumuri) în localităţile Gătaia, Uivar, Birda, Voiteg, Banloc şi Denta. Acestea sunt doar câteva exemple şi am reusit să realizăm aceste proiecte datorită unui efort conjugat pe care l-am purtat în ultimii ani, împreună cu primarii şi consilierii judeţeni din comunele şi oraşele din Colegiul 10 Deta. Alte proiecte sunt pe masa guvernului şi vor fi supuse aprobării, în perioada imediat următoare. Mă bucur că am reuşit să ajut administraţia locală să se orienteze către scrierea de proiecte viabile, utile comunităţilor. Numai prin intermediul unor proiecte bune putem găsi finanţarea de care avem nevoie. Autorităţile locale s-au aflat pe lista mea de priorităţi, în fiecare an din mandatul de deputat. Proiectele locale sunt foarte importante pentru fiecare comunitate. Fie că e vorba de reţele de apă şi canal, de drumuri sau de alte lucrări de infrastructură, proiectele au nevoie de finanţare şi aceasta este problema de care ne lovim zi de zi. Am vorbit de multe ori cu aleşii locali, cu primarii şi cu consilierii locali şi am căutat împreună soluţii pentru a finanţa cât mai multe astfel de investiţii. Am ţinut foarte mult la un principiu, şi anume acela de a scoate politica din zona proiectelor locale. Am lucrat la fel de bine cu toţi primarii din colegiu, indiferent din ce partid au făcut ei parte.
 

Comentarii

comentarii