Acasă Actualitate Procurorii au dispus începerea urmăririi penale împotriva fostului ministru al Agriculturii Adrian...

Procurorii au dispus începerea urmăririi penale împotriva fostului ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu, după audierea de la DNA Timișoara

DISTRIBUIȚI

Procurorii DNA Timișoara au dispus începerea urmăririi penale față de fostul ministrul al Agriculturii Adrian Chesnoiu, în dosarul în care este acuzat că a intervenit în cazul unor concursuri de angajare şi care a dus la demisia sa din funcţie. 

Chesnoiu a fost audiat, luni dimineaţă, mai puţin de o oră, la DNA Timişoara. Procurorii DNA i-au comunicat fostului ministru că este urmărit în calitate de suspect.

„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 544/VIII/3 din 23 iunie 2022 , ca urmare a ca urmare a îndeplinirii condițiilor legale și constituționale, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul CHESNOIU ADRIAN IONUȚ, în prezent deputat, iar la data faptelor având și funcția de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

– instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni) și

– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, suspectul Chesnoiu Adrian Ionuț, în calitate de ministru, ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene.

Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la patru candidați “agreați” dintre care, în urma susținerii probelor scrise și orale, doar trei au promovat concursurile respective.

De menționat este faptul că, la intervenția directă a ministrului, în cazul unuia dintre candidați, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze pe acesta în condițiile în care nu obținuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei.

Suspectului i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se precizează în comunicatul DNA.

La plecare, fostul ministru al Agriculturii a refuzat să comenteze audierea sa la DNA Timişoara, el afirmând că va da declaraţii la final.

”Aşa cum am spus de fiecare dată, o să dau declaraţii la final. Am spus ce aveam de spus”, a declarat Chesnoiu.

Adrian Chesnoiu, a fost pus sub acuzare de DNA. Ancheta DNA Timişoara a început cu investigaţii la Direcţia Agricolă Caraş- Severin unde directoarea Luminiţa Jărâie a fost acuzată de abuz în serviciu pentru decontări ilegale şi angajări fictive.

Chesnoiu i-ar fi cerut acesteia să-i dea subiectele la concursurile pentru diferite funcţii pentru a le da favoriţilor săi.

Conform DNA, ”în perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susţinute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, şef serviciu, director executiv adjunct şi director executiv ai unor direcţii judeţene”.

Subiectele ar fi ajuns ulterior la patru candidaţi “agreaţi” dintre care, în urma susţinerii probelor scrise şi orale, doar trei au promovat concursurile respective.

La intervenţia directă a ministrului, în cazul unuia dintre candidaţi, membrii comisiei ar fi fost nevoiţi să-l promoveze pe acesta în condiţiile în care nu obţinuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcţia de şef serviciu, obţinând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei.

Plenul Camerei Deputaţilor a avizat, în 28 iunie, Cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de ridicare a imunităţii lui Adrian Chesnoiu.

Comentarii

comentarii