Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de azi, 25 octombrie, a suspectului PARPALĂ CAIUS MIHAI, director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Arad din cadrul Administrației Bazinale de Apă Mureș, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.
În ordonanța procurorilor se arată că în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
„În zilele de 24 august 2022 și 3 octombrie 2022, suspectul Parpală Caius Mihai ar fi primit suma totală de 8.000 lei, prin intermediar, respectiv în mod direct, de la un administrator de societate comercială care activează în sectorul exploatării agregatelor minerale, pentru ca, în calitatea sa de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Arad din cadrul Administrației Bazinale de Apă Mureș, să sprijine activitatea societății respective prin nedispunerea unor controale apte să constate, să stopeze și să sancționeze activitățile ilegale efectuate de aceasta.
Suspectului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”, se arată în comunicatul DNA.
Caius Parpală ocupă funcția de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Arad din iunie 2020. Între anii 2000 – 2004 a fost Președinte al Consiliului Județean Arad.
Sursa: specialarad.ro