Domnului profesor universitar Mircea Mihăieș
Domnule Profesor,
Am citit, cu oarecare întârziere, scrisoarea dumneavoastră adresată actualilor rectori și candidaților la funcția de rector din cele patru universități de stat timișorene. Prin faptul că ”Apelul pentru fuzionarea universităților” a fost publicat, după apariția inițială în cotidianul timișorean Renașterea Bănățeană și în prestigioasa revistă Romania Literară, în paginile căreia vă citesc de mulți ani, apelul dumneavoastră este un apel, așa cum și scrieți în preambulul scrisorii, către toate universitățile din România.
Pornind de la noua Lege a Educației, care "a modificat radical formulele administrative", pledați pentru "fuzionarea în regim de urgență" a celor 4 universități din Timișoara: Universitatea Politehnică, Unversitatea de Vest, Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului. Motivul principal invocat de dumneavoastră este amenințarea subfinanțării pentru trei din cele patru universități timișorene, clasificate în afara categoriei A, ca să nu spun ca dumneavoastră, în "categoriile inferioare", "de mâna a doua". Lipsa banilor ar condamna, susțineți dumneavoastră, pe cele trei la "subdezvoltare cronică, și, pe termen mediu, la existență caricaturală", adică șomaj în rândul cadrelor didactice timișorene, cu precădere cele tinere, dispariția disciplinelor, departamentelor și facultăților, o dată cu ”diminuarea drastică a specializărilor de masterat”, ”aproximativ 40-50%”. Nefuzionarea în regim de urgență ar "transforma peisajul academic timișorean într-un deșert". Cui s-ar datora iminenta apocalipsă ce urmează în acest an? Vă citez rezumativ: "absenței dorinței de comunicare din fiecare dintre instituțiile menționate" , existenței unor "grupuri de presiune" care, "orgolioase", "sub pretexte găunoase", folosesc "stratageme" pline de "imaginație", care au utilizat ( sau utilizează, textul e neclar) "meschinării drapate în principii" pentru cultivarea "neînțelegerilor atent întreţinute". Un alt obstacol în calea fuziunii salvatoare şi de bani aducătoare ar fi "diversiunile care, inevitabil,.. vor urma: prin fuzionare, vor dispărea facultăţi întregi". Spre finalul articolului, faceţi un apel către cadrele didactice tinere să voteze, "în cazul că unii conducători de acum ai universităţilor din Timişoara nu vor accepta să fie parte a acestui proces de reformă deja întârziat", cu acei "candidaţi la funcţiile de rector care vor fi pus ca prim punct pe agenda lor managerială fuzionarea " universităţilor timişorene ". ”Doar prin crearea unei universităţi metropolitane Timişoara va putea deveni o forţă capabilă să absoarbă fondurile necesare supravieţuirii şi dezvoltării", mai spuneţi. Paradoxal, în opinia mea, vă încheiați apelul în stil encomiastic: "universitatea metropolitană timişoreană ar deveni cea mai puternică instituţie de învăţământ superior din România!". Iar ultima propoziţie este, nu un encomiom, ci un encondrom encomiastic al pledoariei dumneavoastră, când le cereţi rectorilor să fie, nici mai mult nici mai puțin, decât la "înălţimea încrederii” pe care o aveți în domniile lor (??!!).
Care (dintre) rectori, domnule profesor? Cine sunt cei care ne-au "retrogradat în categoria instituţiilor de mâna a doua"! Cine sunt cei ”meschini”, ”orgolioşi”, ”găunoşi”, ”strategi meschini”, ”inactivi” şi ”inductori” de "inacţiune catastrofală"? Personal, după textul dumneavoastră, oricum ambiguu, aproape că aş fi înţeles cine, dar dacă dumneavoastră aveţi "încredere înaltă " în actualii "domni rectori”, nu mai înţeleg nimic.
Fiind de acord cu esența apelului dumneavoastră, pentru care vă mulțumesc, vă rog să-mi permiteți câteva opinii.
1. Nu agreez formularea dumneavoastră "mâna a doua", etc. Există, în conformitate cu noua Lege a Educației și Hotărârea de Guvern 966/2011, patru categorii de universități, conform evaluării făcută de ARACIS: 1.Categoria universități de cercetare avansată și educație; 2. Categoria universități de educație și cercetare științifică; 3. Categoria universități de educație și creație artistică; 4. Categoria universități centrate pe educație.
Cu excepția Universității Politehnice, celelalte trei universități de stat timișorene fac parte din categoria ”universități de educație și cercetare științifică”. Nu cred că aceasta înseamnă neapărat ”categorie inferioară”, mai ales în ceea ce privește educația.
2. Este foarte adevărat că pentru această categorie de universități scade dramatic numărul de locuri la masterat și doctorat cu frecvență. Dar îndrăznesc să vă întreb, așa cum am întrebat membrii senatului universității din care fac parte: oare nu-i mai bine să avem 17 locuri la doctorat ocupate pe merit decât 70 ocupate pe pile? Și cei 17 doctoranzi adevărați să producă în câțiva ani articole care să poată fi încadrate în cercetare avansată? Iar până atunci să ne facem treaba foarte bine, adică să educăm studenții pentru ca la absovirea studiilor să fie, chiar fără masterat și doctorat, foarte buni medici de familie, de exemplu? Considerați că, dacă după 6 ani de studii, putem să avem o promoție de 300 de medici capabili să facă față imediat, și nu după un masterat și doctorat, problemelor medicale a zeci de mii de pacienți e puțin lucru? Dintre aceștia, vă asigur că vor fi cel puțin o sută care vor ajunge specialiști reputați, iar câteva zeci vor dori să studieze aprofundat și câțiva vor fi realmente cercetători avansați. Cu o singură condiție: tot ce fac, tot ce învață să fie în conformitate cu exigențele impuse de normele legale actuale. Pare simplu ce spun, dar există un dar, un dacă românesc, și chiar timișorean: dacă profesorii (dumneavoastră le spuneți cadre didactice) sunt profesori adevărați, adică buni profesioniști și incoruptibili! Sau poate vreți să spuneți domnule profesor Mihăieș că nu cunoașteți, nu ați auzit de profesori avansați pe alte criterii decât cele profesionale, sau profesori care cer bani de la studenți pentru trecerea examenelor ?!
3. În fond, aici cred că ar fi marele avantaj al ”universității metrotopolitane”: o diminuare drastică a corupției! Este mult mai greu să creezi, fie și dacă sari peste legi și beneficiezi de mandate de-a lungul a zeci de ani, o rețea de încrengături gen ”la famiglia” într-o universitate metropolitană, care are un senat compus din literați, ingineri, agronomi, medici, economiști, juriști, filozofi în loc de un senat compus majoritar din membrii tătici, mămici, socri, soacre sau nulități promovate pe criterii extraprofesionale.
4. Legea Educației, la articolul 194, aliniatul 2, spune clar: ”Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului alocă preferențial resurse financiare consorțiilor sau universităților fuzionate…” . Mi se pare normal, și dacă socotim doar coordonarea administrativă, utilizarea în comun a tuturor resurselor materiale. Nu mai vorbesc de cooperarea științifică, esențială și fundamentală.
5. Mai sunt de menţionat alte aspecte economice, de interes comun pentru orașul Timișoara cât și pentru locuitorii temporari ai orașului, zecile de mii de studenți. Să ne imaginăm de exemplu, ce ar însemna o universitate unică, puternică, capabilă să propună și să impună primăriei timișorene crearea unui campus universitar modern, la nivelul secolulului XXI, aceasta însemnând cămine cu camere individuale pentru studenți, cu terenuri de sport, spații de relaxare, și de ce nu, cu viitoarele spații universitare de educație în aceeași locație! Un ”mall”, ca să fiu actual și pe înțelesul tuturor, dar un mall universitar! Câte locuri de muncă pentru timișoreni! Dar câte avantaje pentru studenți, pentru toți studenții, indiferent că este politehnist, medicinist, filolog, etc. Să nu-mi spuneți că astfel de spații nu mai există pe teritoriul Timișoarei! O universitate puternică le poate răscumpăra de la cei care au pus mâna pe ele, șmenarii macroimobiliari din anii ’90!
6. Este evident că în acest demers trebuie să urmăm exemplul universității timișorene ”singura excepție”, Universitatea Politehnică. Este și cea mai veche din oraș! Nu e puțin lucru! Cred că și din cauza aceasta a rezistat cel mai bine avatarurilor postrevoluționare din celelalte ”universități”, prea tinere, prea fragile în fața șmenarilor universitari apăruți ca ciupercile după ploaie, rapid post Revoluție, dar aflați în incubatorul de cadre PCR universitar de mult timp.
7. Poate că detaliile organizatorice par complicate. Dar nu și dacă, cu legea nouă în mână, am încerca să reclădim totul împreună, de la simplu spre complicat, chiar cu riscul de a începe de la ”categoria a 2-a”. Dacă ne facem treaba corect și cinstit la acest nivel, avem șanse să promovăm! Iar pentru relaxarea orgoliilor domnilor rectori aș propune o conducere colectivă, în care fiecare fostă universitate să aibă funcția de rector un an, celelalte având funcția de prorector. Este evident că rolul facultăților de profil, autonomia acestora trebuie să crească!
În încheiere, repovestesc replica dată de mine unui distins profesor universitar timișorean, care, la discuțiile privind o posibilă fuziune între universități, a afirmat: ”vreți să aveți rector un inginer!?”. Iată întâmplarea trăită de mine, în vizită în urmă cu 14 ani, la o universitate metropolitană de renume din Franța. Într-un birou foarte luxos ne-a primit (eram împreună cu rectorul de atunci și de acum al universității mele), foarte amabil și relaxat, rectorul acelei mari universități. Ce profesie credeți că avea domnul rector? Ce origine? Ce vârstă? Era profesor de sport, avea 36 de ani, și era născut în Vietnam, fiind cetățean francez cu nume vietnamez….!
Cu sinceritate,
Sorin Pescariu
