Acasă Actualitate Prof.univ.dr. Victor Neumann din Timișoara, invitatul Institutului Cultural Român din Londra

Prof.univ.dr. Victor Neumann din Timișoara, invitatul Institutului Cultural Român din Londra

DISTRIBUIȚI
Prof.univ.dr. Victor Neumann din Timișoara a fost invitatul Institutului Cultural Român din Londra, în data de 26 mai. 
 
Scopul a fost prezentarea și dezbaterea cărții ‘Kin, People or Nation? On European Political Identities’ (Neam, Popor sau Națiune? Despre identitățile politice europene), apărută la editura Scala din Londra. 
 
Din Londra, prof. Neumann a explicat: “Am avut un public de calitate, cu mulți tineri, cu întrebări inteligente. Alături mi-au fost editorul Neil Titman (mi-a publicat trei cărți în engleză, editate de el însuși) traducătoarea în engleză, Gabi Reigh (de origine româna, integrată perfect în cultură britanică, traducătoare în engleză a unor opere de Blaga, Rebreanu, Sebastian, Blecher) profesorul universitar Dan Stone de la Royal Holloway Univ of London (un istoric excelent din nouă generație).
 
 Prelegerea pe care am susținut-o a fost urmată de un dialog cu istoricul Dan Stone și care a durat o ora, a fost de înalt nivel intelectual. 
 
Organizatorul întâlnirii a fost directorul interimar Roxana Dumitrache, o doamna tînără avînd reale calități intelectuale și manageriale.  Toate bune din Londra”.

Comentarii

comentarii