Acasă Actualitate Profesori specialişti din 19 ţări – la Conferința Academiei Europene de Marketing,...

Profesori specialişti din 19 ţări – la Conferința Academiei Europene de Marketing, de la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Specialiști din 19 țări – 62 de profesori și cercetători în domeniul marketingului, dintre care 47 din străinătate – se reunesc la Universitatea de Vest din Timișoara, în perioada 21-22 septembrie, în cadrul Conferinței Regionale a Academiei Europene de Marketing.

Participă profesori din Austria, Cehia, China, Cipru, Croația, Franța, Germania, Grecia, India, Japonia, Lituania, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Serbia, Slovenia, Statele Unite ale Americii, Ungaria și România. Aceștia vor prezenta rezultatele cercetărilor lor care contribuie la conectarea teoriei cu practica de marketing în vederea creșterii competitivității firmelor din țările central și est-europene. Cele 39 de lucrări acceptate vor fi prezentate în cadrul următoarelor secțiuni: marketing strategic; comportamentul consumatorului; marketing internațional; managementul vânzărilor; social media; comunicări de marketing; etică și sustenabilitate.

„Organizarea conferinței la Timișoara, la UVT, confirmă recunoașterea internațională de care colegii noștri de la Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor se bucură. Evenimentul nu este unul singular. În ultimii ani, am găzduit numeroase evenimente științifice de renume, pe diferite domenii. De altfel, ne bucurăm de recunoaștere internațională la nivelul întregii universități. Ea se reflectă și în clasificările internaționale, unde suntem o prezență constantă”, spune rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Trei profesori de referință la nivel internațional în domeniul marketingului vor aborda în plen subiecte de actualitate în domeniul marketingului. Roland Rust de la Universitatea din Maryland va prezenta modul în care Inteligența Artificială va transforma sectorul serviciilor, Adamantios Diamantopoulos de la Universitatea din Viena va prezenta impactul stereotipurilor asupra comportamentului consumatorului, iar Gerrit van Brugen de la Universitatea Erasmus din Rotterdam va explica rolul Academiei Europene de Marketing în regiune. Menționăm și prezentarea provocărilor adoptării Internetului Lucrurilor în practica de business de către Stelian Câmpeanu, directorul executiv al ETA2U.

În cadrul ceremoniei de primire a participanților de la Palatul Baroc vor fi adresate cuvinte de bun venit de către primarul Timișoarei, prof. univ. dr. Nicolae Robu, rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, precum și de către directorul Muzeului de Artă, prof. univ. dr. Victor Neumann –spune Florin Jurca, PR UVT.

 

 

Comentarii

comentarii