Acasă Politica Profesorul de dezinformare

Profesorul de dezinformare

DISTRIBUIȚI

Este cadru didactic cu gradul de lector la Universitatea „1 Decembrie” din Alba Iulia. Între altele, predă dezinformarea. Dar o și practică. Ocazional, în „Revista 22”. Se numește Ciprian Cucu. În mediile de presă, este un ilustru necunoscut. Dar care și-a permis să pună la zid două televiziuni și un post de radio. România TV, Antena 3 și Gold FM. Și să ceară nici mai mult nici mai puțin decât excomunicarea acestora.

A fi specialist în dezinformare, a preda tehnicile de dezinformare înseamnă, mai pe șleau, că ești specialist în manipulare. O meserie la modă. În vogă. Căutată și apreciată mai ales în vremuri de criză. Dar de ce îmi permit luxul de a-l băga în seamă pe acest Ciprian Cucu? Fiindcă în data de 3 martie, prin intermediul „Revistei 22”, a făcut un lucru extrem de periculos. A atentat pur și simplu la libertatea unui post de televiziune de a-și informa, așa cum crede de cuviință, telespectatorii. Atacul frontal l-a orientat în direcția României TV, căreia i-a făcut un întreg rechizitoriu, care se duce înapoi în timp până în 2017. Dar punctul culminant ar fi fost indentificat de Ciprian Cucu în urmă cu câteva zile, când, într-o emisiune moderată de cunoscutul jurnalist Victor Ciutacu, a fost invitată să-și dea cu presupusul și Marina Tauber, cunoscută în Republica Moldova pentru opoziția pe care i-o face Maiei Sandu din poziția de vicepreședinte al partidului ȘOR. Acest partid este taxat de Ciprian Cucu de propagandă și, implicit, drept un partid prorus. Aflat nici mai mult nici mai puțin decât în slujba Kremlinului. Și al cărui obiectiv ar fi răsturnarea de la putere a Maiei Sandu, destabilizarea politică a Republicii Moldova și readucerea ei în sfera de influență a Federației Ruse. Acuzațiile lui Ciprian Cucu se circumscriu nu atât ideii asupra căreia insistă în două-trei fraze, cum că la această dezbatere nu ar fi fost invitat și un reprezentant al Guvernului Republicii Moldova pentru a contracara afirmațiile Marinei Tauber, cât, ceea mi se pare gravisim, pur și simplu faptului că acesteia i s-a acordat dreptul la cuvânt. Ciprian Cucu, care se pretinde a fi un susținător al democrației, consideră că există personalități politice cărora pur și simplu trebuie să li se interzică din capul locului dreptul de a se exprima. Și asta fiindcă au fost ștampilate într-un anumit fel. Să analizăm pe rând această luare de poziție și să vedem ce e de făcut cu ea.

Nu este deloc sigur și în orice caz nu este probat de nimeni că această Marina Tauber este plătită sau manipulată sau și una și alta de Moscova. Singurul lucru cert este că domnul Șor, cel care a dat numele partidului, a fost fugărit atât de autoritățile Republicii Moldova, cât și sau mai ales de autoritățile Federației Ruse și s-a văzut silit să se refugieze nu la Moscova, nu în Belarus, nu în China, ci la Tel Aviv. Iar statul israelian i-a acordat azil. Dar cine știe, poate că în concepția lui Ciprian Cucu și statul israelian o fi prorus. Proputinist. Dar aceasta poate fi o simplă rea intenție sau o simplă eroare a lectorului cunoscutei Universități „1 Decembrie” din Alba Iulia. Mai grav este însă ce urmează. Ciprian Cucu cere literalmente Consiliului Național al Audiovizualului să refuze să mai prelungească licența României TV, ca o sancțiune pentru că ar fi invitat-o pe Marina Tauber să-și expună punctul de vedere într-o dezbatere TV. Și să facă acest lucru pe modelul după care același CNA a refuzat în mod abuziv să prelungească licența unei alte televiziuni, News România, care astfel a dispărut în urmă cu câteva luni de pe micile ecrane. Această neprelungire de licență, fatală pentru News România, a fost o sancțiune pentru faptul că în dezbaterile organizate au fost exprimate opinii și au fost prezentate informații conform cărora o serie întreagă de măsuri ale Guvernului României în perioada de pandemie au fost abuzive, așa cum ulterior s-a și dovedit de către instanțele judecătorești. Și, în al doilea rând, pentru că au fost exprimate în mod direct sau prin intermediul unor specialiști o serie întreagă de semne de întrebare legitime privind eficacitatea vaccinurilor anti-Covid. Ei bine, specialistul în dezinformare solicită să i se aplice același tratament și României TV.

Dar Ciprian Cucu nu se oprește aici. Merge mult mai departe. Pune lupa și pe o altă televizune, cel puțin la fel de importantă: Antena 3. Descoperă faptul că și acolo, în cursul unor dezbateri sau emisiuni de știri, au fost prezentate opinii și informații „neconforme”. În consecință, se întreabă și întreabă dacă nu i s-ar putea aplica și Antenei 3 același tratament. Răspunde că nu, că ar fi o măsură excesivă, dar găsește o altă soluție. Le solicită membrilor CNA să adopte atât de multe sancțiuni, încât Antena 3 și alți emițători incriminați să fie siliți ca zilnic, în ore de maximă audiență, să difuzeze minute în șir acuzații ale CNA cum că în unele emisiuni au dezinformat grav opinia publică.

Fără a mai intra în alte detalii, mai semnalez faptul că acest domn, Ciprian Cucu, îi aplică și grupului Gold FM același tratament.  

Dacă și-ar fi scris opiniile cu creta pe gardurile din Alba Iulia nu aș fi avut nici cel mai mic motiv să mă ocup de acest personaj, de existența căruia nici nu am auzit până zilele trecute. Grav este însă faptul că acesta își prezintă opiniile de tip inchizitorial și-și formulează solicitările punitive nu pe gardurile din Alba Iulia, ci într-o publicație editată la București, „Revista 22”. Un cunoscut fief al neomarxiștilor alăptați de George Soros. Dar totuși una dintre vocile de presă din România. Înseamnă că redacția și-a asumat poziția colaboratorului. Și mai înseamnă că o instituție de presă solicită o grozăvie. Și anume suprimarea altor voci din presă. Este monstruos. Și extrem de periculos. Și tocmai din acest motiv, Clubul de Presă a postat ieri un comunicat prin care își manifestă îngrijorarea și dezgustul față de acest fenomen prin care, iată, se cere suprimarea presei chiar din interiorul presei. Și tot din acest motiv am redactat această analiză.

Comentarii

comentarii