Acasă Actualitate Profi – Furnizor al Casei Regale a României

Profi – Furnizor al Casei Regale a României

DISTRIBUIȚI

Magazinele Profi au dobândit vineri, 15 octombrie, calitatea de Furnizor al Casei Regale a României. Calitatea de furnizor nu implică aspecte juridice, politice sau comerciale și nu este expresia unui parteneriat, ci recunoaște că serviciile sau produsele companiei au fost solicitate și apreciate de către Casa Regală a României.

“Ne bucură în mod deosebit că magazinele noastre au dobândit acest statut,” a declarat Pawel Musial, directorul general al Profi Rom Food. “O dată în plus se confirmă că munca echipei noastre de peste 25.000 de oameni este apreciată la toate nivelurile societății din România”.

“Familia Regală apreciază calitatea produselor, grija pentru clienți și implicarea Profi Rom Food în sprijinirea micilor producători”, sunt cuvintele din laudatio rostită cu ocazia înmânării diplomei de recunoaștere a acestei calități conferite persoanelor sau companiilor comerciale care au asigurat livrarea de bunuri sau servicii către Casa Regală, timp de cel puțin un an.

“În mod natural, se înțelege că acordarea calității de Furnizor implică un înalt standard al produselor sau serviciilor; de asemenea, se așteaptă din partea companiei comerciale sau a persoanei furnizor constanță și seriozitate, precum și un înalt profesionalism”, prevede statutul oficial al acestei calități.

Cu peste 1500 de magazine în mai mult de 660 de localități, Profi este rețeaua de retail modern cu cea mai marea acoperire geografică și totodată cel mai mare angajator privat din România.

Comentarii

comentarii