Acasă Actualitate Profi reînvie tradiția

Profi reînvie tradiția

DISTRIBUIȚI

Odată cu deschiderea României către lume și avalanșa de produse și obiceiuri străine ce a urmat, minunatele mâncăruri și tradiții românești par să-și fi pierdut oarecum din strălucire, mulți considerând că au un aer ușor prăfuit și uncool. Profi ia atitudine și lansează azi o amplă campanie ce readuce la lumină aceste valori, promovând spiritul Via Profi ce conectează comunitatea la micii producători locali care duc mai departe vibrantele noastre tradiții și gusturi bune.

Ne place sa mâncăm autohton și apreciem o ciorbă bună atât la restaurant, cât și acasă, dar altfel decât poate cu ocazia unor Sărbători, rar ne mai gândim la preparatele autentice românești și la cei care le pregătesc. Profi pornește campania care pune în valoare tradiția și ne aduce mai aproape de suflet gustul românesc autentic.

„Dacă până acum am exportat ritmuri muzicale tradiționale românești, motive tradiționale si ia românească, importând în același timp multe produse din afară, a sosit momentul să conștientizăm mai bine comoara din satele și comunitățile românești, să ne bucurăm împreună de ea și să ne asigurăm că va supraviețui și va înflori mult timp de aici înainte”, subliniază Gaetan Pacton, Directorul general Profi. „Via Profi este o punte concretă între producători, autorități și marele public, în beneficiul tuturor părților implicate. România este frumoasă și, judecând după bunătățile de pe via-profi.ro, deosebit de gustoasă!”

Producători locali din România sunt prezenți pe platforma www.via-profi.ro, prin care oricine poate ajunge să-i cunoască și astfel să se bucure de savoarea păstrată de artizani culinari care păstrează rețetele tradiționale sau caută să integreze în patrimoniul gastronomic unele noi.

La un an de la lansarea sa oficială, platforma reunește peste 346 de producători din 23 de județe, prezentând nouă categorii de produse: carmangerie, conservate, lactate, legume și fructe, ouă, panificație, pește, produse apicole și băuturi alcoolice. Mai mult, până la finalul lunii iulie, vor fi adăugați producători din încă 11 județe, ceea ce înseamnă că Via Profi va aduna în total mai bine de 500 de artizani care așteaptă să fie descoperiți.

Construind o punte între generațiile noi și păstrătorii valorilor românești, referințe cu care se pot identifica toți românii, indiferent de vârstă sau de conexiunile existente cu satul românesc, Via Profi șterge tradiția de praf și ridică imaginea produselor locale și a mâncărurilor tradiționale românești la nivelul gustului lor.

Patru producători locali din Cluj, Olt, Mureș și Suceava au contribuit la realizarea spotului care aduce Via Profi la TV și care, printr-o poveste încărcată de emoție, arată cum, folosind cheia potrivită, Gen Z poate descoperi meșteșugul autentic și bunătățile pline de savoare din lumea satului. Startul explorării: www.via-profi.ro, platforma care permite căutarea și contactarea directă a producătorilor, grupați pe domenii și județe. Acțiunea se derulează pe fundalul unei melodii originale ce pleacă de la un sample de muzică populară reinterpretată modern, ca o odă a noii generații, care a păstrat tradiția pentru cei tineri, dar o și duce mai departe.

Zilnic, produse delicioase și sănătoase de la micii producători locali se nasc în gospodării, ferme sau mici afaceri de familie. De multe ori, acestea rămân necunoscute în afara comunității locale. Creatorii lor găsesc cu greu resurse și ajutor pentru a ajunge cu ele la cât mai mulți consumatori, astfel încât să-și continue activitatea și să păstreze metodele naturale, tradiționale de preparare.

„Via Profi spune povestea noastră ca popor, cu tot ce avem bun și frumos, tot ceea ce ne unește și ne aduce la masă împreună. Via Profi este inițiativa Profi din care câștigăm toți: producătorii autentici sunt astfel ușor de găsit pe hartă, au date de contact direct, își împărtășesc poveștile în timp ce ne asigurăm că-i încurajăm să ducă bunul gust pe mai departe. Inițiativa pune în evidență capacitatea lor de a se reinventa; am gasit tineri care creează gusturi care nici nu ne imaginam că există. Niciun producător local nu este limitat de vreo relație contractuală cu Profi. Dorința noastră este să le oferim un sprijin autentic, să promovăm mâncarea românească și pe păstrătorii rețetelor autentice într-un mod fresh, original, într-o lumină cool, înainte sa devină cool. Pentru că Profi pune suflet în România și vrem să descoperim împreună și binele din jurul nostru, prin această campanie reunim oamenii buni și tot ceea ce ne face bine, într-un limbaj accesibil pentru toată lumea,” declară Călin Costinaș, Directorul General adjunct Profi.

Via Profi este drumul imaginar care leagă întreaga Românie prin intermediul artizanilor săi culinari și susține un stil de viață sănătos, atât pentru fiecare dintre noi, cât și pentru economia locală.

„Pentru cei care au nevoie de un semn ca să intre în această poveste din care toți facem parte, readucem strălucire tradițiilor și facem mâncarea autentic românească parte din pop-culture. Ca să ajungă pe Via Profi, micii producători trebuie doar să-și dorească acest lucru; nu-i costă nimic, nu au vreo obligație față de Profi sau altcineva. Este o platformă creată pentru a-i ajuta și a-i conecta cu toți cei dornici de produse locale sănătoase. Via Profi este polița noastră de asigurare pentru un viitor durabil, unul în care fiecare pune suflet și împreună punem suflet în România. Via Profi este locul în care ne asigurăm că adunăm tot ceea ce merită descoperit, păstrat și dat mai departe. Punem suflet în comunitate, iar Via Profi este comunitatea din care ne bucurăm să facem parte cu toții”, declară Gabriela Sîrbu, directorul de sustenabilitate al rețelei de retail și coordonatoarea acestui program.

Platforma via-profi.ro este una vie, completată permanent cu noi producători sugerați de vizitatori, descoperiți de echipele Profi sau care se înscriu ei înșiși folosind formularul de contact. De la produse proaspete autentice, la delicii gastronomice, produsele de pe Via Profi permit o altfel de explorare a bogăției culturale a țării și un sprijin real pentru comunitățile locale. Mai mult, antreprenorii locali care caută sfaturi avizate le pot descoperi prin intermediul blogului omonim, locul unde sunt prezentate și povești din România gustului bun.

Cu 28.000 de angajați în aproape 1.730 de magazine proprii si Partener prezente în 860 de localități urbane și rurale, Profi este cel mai mare angajator privat din România. PROFI SUPER, PROFI CITY, PROFI GO și PROFI LOCO, cele patru formate de magazin ale rețelei, desfac o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,2 milioane de clienți care își fac zilnic cumpărăturile în aceste magazine. Mai bine de 94% din aceste produse provin de la furnizori din România.

Comentarii

comentarii