Acasă Cultura Programul manifestărilor cultural-religioase la Episcopia Romano Catolică Timișoara

Programul manifestărilor cultural-religioase la Episcopia Romano Catolică Timișoara

DISTRIBUIȚI

Episcopia Romano Catolică Timișoara organizează mai multe activități cultural-religioase și sportive, în săptămâna 21 -28 septembrie, în bisericile din Timiș. Dintre acestea amintim:

Joi, 21 septembrie 2017 Înalt Prea Sfinţia Sa Msgr. Miguel Maury Buendia, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova va efectua o vizită în Dieceza de Timişoara. Reprezentantul Sfântului Scaun va fi oaspetele Parohiei Romano-Catolice din Lupac și a comunității croate din localitate, și începând cu orele 12.00 va celebra o Sfântă Liturghie în biserica parohială din Lupac. În timpul vizitei înaltul oaspete va fi însoțit de către Pr. Nikola Laus cancelar episcopal.

Străvechea dieceză romano-catolică de Cenad a fost întemeiată în anul 1030 prin Sfântul Ştefan rege al Ungariei, avându-l ca prim episcop pe Sfântul Gerard, călugăr benedictin din Murano. După primul război mondial, în anul 1930 a fost înfiinţată Dieceza de Timişoara, ca succesoare pe teritoriul românesc a străvechii Episcopii de Cenad. Sâmbătă, 23 septembrie 2017 la orele 17.30 în Catedrala episcopală romano-catolică din Timişoara va avea loc o VESPERA SOLEMNĂ a Sfântului Gerard, celebrare care va reuni Capitlul Catedral cu ocazia Solemnităţii Sfântului patron şi prim episcop al Diecezei.

Duminică, 24 septembrie 2017, începând cu orele 17.00 cu ocazia Solemnităţii Sfântului Gerard martir, primul episcop de Cenad şi patron al Episcopiei de Timişoara, în biserica parohială romano-catolică din Cenad Excelența Sa Martin Roos episcop diecezan va celebra o SF. LITURGHIE PONTIFICALĂ, la care sunt aşteptaţi pelerini din comunităţile romano-catolice ale Diecezei de Timişoara, dar şi credincioşi din Dieceza de Szeged-Csanád. Liturghia se celebrează pe altarul bisericii din Cenad, care este de fapt sarcofagul de piatră în care o vreme au odihnit rămăşiţele pământeşti ale primului episcop de Cenad.

În organizarea Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara, în perioada 25-28 septembrie 2017 va avea loc Campionatul Interdiecezan de Fotbal la care vor participa preoți romano-catolici și greco-catolici din toată țara. Meciurile de fotbal se vor juca pe terenul de sport din Giroc.

 

 

 

 

 

 

Comentarii

comentarii