Acasă Economic Programul “Prima Casă” este blocat de la 1 ianuarie

Programul “Prima Casă” este blocat de la 1 ianuarie

DISTRIBUIȚI

Dacă vrei să-ţi depui dosarul pentru a-ţi cumpăra un apartament prin programul “Prima Casă” mai ai de aşteptat. Preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor (FNGCIMM), Aurel Şaramet, a declarat, pentru Pro TV, că programul va continua şi în 2011, dar că în prezent “a luat o scurtă pauză” până la apariţia unei noi hotărâri de Guvern care să aloce o nouă sumă pentru garanţii pentru anul în curs. "Programul ‘Prima Casă’ nu s-a încheiat şi nu s-a blocat, a intrat doar într-o scurtă pauză, dar va fi continuat şi anul acesta. Pentru asta este însă nevoie de o hotărâre de Guvern prin care să se aloce FNGCIMM o anumită sumă pentru garanţiile acordate de Fond în cadrul programului. Această hotărâre de Guvern va fi aprobată probabil chiar în această lună", a spus Aurel Şaramet, într-o declaraţie pentru Pro TV. Potrivit acestuia, în primele zile din 2011 nu se pot primi dosare pentru că nu mai există bază legală – ordonanţa a expirat la 31 decembrie 2010, preluarea dosarelor urmând să fie reluată din momentul în care Executivul aprobă un nou act normativ care să reglementeze programul guvernamental. Şaramet a mai explicat că toate dosarele depuse la Fond până pe 31 decembrie 2010 sunt în faza de prelucrare.
Sursa: Mediafax
 

Comentarii

comentarii