Acasă Actualitate Programului naţional de donare de sânge „O şansa pentru viaţă” a salvat...

Programului naţional de donare de sânge „O şansa pentru viaţă” a salvat peste 70.000 de vieţi

DISTRIBUIȚI

O şansa pentru viaţăLa Timişoara se desfăşoară prima sesiune de recoltare de sânge din cadrul ediţiei 2009-2010

Programul naţional de donare de sânge „O şansă pentru viaţa”, iniţiat de Asociaţia REACT şi Vodafone România, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Hematologie şi Uniunea Naţională a Studenţilor din România, a reuşit să atragă peste 50.000 de donatori în primul an de desfăşurare şi să crească cu 30% numărul donatorilor din Centrele de Transfuzii, la nivel naţional, în decembrie 2008 faţă de decembrie 2007.
Cei peste 22.500 de litri de sânge donaţi în primul an de campanie au ajutat la salvarea a peste 70.000 de vieţi omeneşti. Conform Institutului Naţional de Hematologie Transfuzională – INHT, pe parcursului anului 2008, 3,9% din sângele recoltat în România a fost donat în cadrul celor 12 sesiuni naţionale şi locale ale programului „O şansă pentru viaţa”. „Primul an al programului a însemnat un succes în primul rând prin numărul mare al celor care s-au alăturat cauzei noastre. Ne bucuram să vedem că apelul nostru la solidaritate umană a produs un ecou atât de puternic. Vodafone România este sponsorul unic al acestui program, atât prin susţinere financiară, cât şi prin campanii de recoltare de sânge în rândul angajaţilor săi”, spus Liliana Solomon, Chief Executive Officer, Vodafone Romania.
Începând din 11 mai, până pe 14 mai se desfăşoară prima sesiune de recoltare de sânge din cadrul ediţiei 2009-2010 a campaniei „O şansa pentru viaţa” în 15 oraşe din ţara printre care se numără şi Timişoara. În cadrul ediţiei din acest an a campaniei vor avea loc 4 sesiuni naţionale de donare de sânge în 15 centre universitare şi 5 sesiuni de donare în sediile Vodafone. De asemenea, se vor organiza o nouă campanie amplă de educare privind donarea de sânge şi fidelizarea donatorilor, precum şi o campanie de informare dedicată medicilor de familie, în vederea încurajării promovării donării de sânge în rândul pacienţilor acestora.

Comentarii

comentarii