Acasă Actualitate Proiecte de anvergură europeană ale cercetării ştiinţifice derulate de Universitatea de Vest...

Proiecte de anvergură europeană ale cercetării ştiinţifice derulate de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”

DISTRIBUIȚI

În cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria 2007-2013, finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Competiţia de Proiecte HURO/1001, au fost aprobate pentru finanţare 6 proiecte care vor fi implementate de către Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, în parteneriat cu instituţii de prestigiu din România şi Ungaria. Proiectele acoperă domenii largi ale cercetării ştiinţifice din universitate – ştiinţe economice, informatică, ecologie şi protecţia mediului, inginerie. Tematicile abordate sunt de impact pentru cercetarea şi dezvoltarea zonei transfrontaliere româno-maghiare: Dezvoltarea unor programe informatice cu sursă deschisă şi a unor instrumente de predare interactivă a matematicii; Evaluarea resurselor naturale în zona de inundaţii a râului Tisa şi afluenţii lui, pentru utilizare durabilă; Integrarea pe piaţa muncii a persoanelor de etnie romă, în judeţele Satu Mare şi Szabolcs-Szatmar-Bereg; Scăderea şomajului prin educaţie transfrontalieră şi dezvoltare avansată; Formare transfrontalieră pentru competitivitatea IMM-urilor în sectorul alimentar şi cel de mediu; Îmbunătăţirea conştientizării condiţiilor de mediu a fermierilor şi armonizarea măsurilor de agromediu, în regiunea tranfrontalieră maghiară-română. Proiectele vizează apropierea persoanelor, comunităţilor şi agenţilor economici din zona de frontieră pentru a facilita dezvoltarea comună a zonei de cooperare, bazându-se pe avantajele-cheie specifice regiunii de graniţă.   
Prof. univ. dr. Anca Hermenean, prorector cu cercetarea ştiinţifică din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, ne-a declarat: „Câştigarea acestor 6 proiecte în competiţia de proiecte HURO, confirmă valoarea cercetărilor realizate la nivelul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”. Numai în acest an avem în derulare 29 de proiecte finanţate naţional şi european, din care 8 proiecte în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) şi Programului Operaţional Sectorial Mediu (POS Mediu) cu o valoare totală de peste şase milioane de euro, în parteneriat cu instituţii din România şi Europa. Pot aminti o serie de proiecte valoroase şi cu impact pentru formarea profesională a tinerilor din România: „Şcoala Postdoctorală pentru biodiversitate zootehnică şi biotehnologii alimentare pe baza eco-economiei şi bioeconomiei necesare ecosanogenezei” şi „Burse doctorale de pregătire ecoeconomică şi bioeconomică pentru siguranţa şi securitatea alimentelor şi furajelor din ecosisteme antropice”, care sunt realizate în parteneriat cu Academia Română şi Universitatea din Sibiu,  „Program de specializare a resurselor umane din domeniile biomedical şi biotehnologic” – în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti; „Academia de antreprenoriat – de la idee la afacere” – în parteneriat cu Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (Filiala Arad), Universitatea „Eftimie Murgu”, Universitatea de Nord Baia Mare şi alte instituţii europene; „Elaborarea strategiilor de conservare, a planurilor de monitorizare şi dezvoltare durabilă pentru SCI Defileul Mureşului Inferior”. Obiectivul general al acestor proiecte vizează dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii, prin corelarea educaţiei şi învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii şi asigurarea de oportunităţi sporite pentru participarea viitoare pe o piaţă a muncii modernă”.

  
 

Comentarii

comentarii