Acasă Actualitate Proiectul „4 în 1” de pe Calea Bogdăneștilor, lăudat de Robu

Proiectul „4 în 1” de pe Calea Bogdăneștilor, lăudat de Robu

342
DISTRIBUIȚI

Proiectul de reabilitare al liniilor de tramvai, traseul liniei 5, și tramelor stradale de pe Calea Bogdăneștilor a fost lansat pe 1 octombrie, iar primarul Timișoarei, Nicolae Robu, nu a ezitat să-l prezinte. În cadrul proiectului vor fi reabilitați 4,95 kilometri de linii de tramvai, 2,25 pe fiecare sens și o buclă de 450 de metri, vor fi amenajate o pistă de bicicliști cu 1,5 metri lățime și un trotuar lat de un metru, pe fiecare parte, și vor fi reconfigurați 35.900 de metri pătrați de infractructură rutieră.

Valoarea totală a proiectul este de aproape 150 de milioane de lei, din care 90 sunt fonduri europene nerambursabile. Aceste fonduri vor contribui și la renovarea pasajului Solventul, contruirea unui nou pod peste Bega și amenajarea străzii Gării. „Iată, sunt așadar patru proiecte la pachet, care reprezintă un întreg și care, împreună, vor aduce un plus de beneficii uriaș pentru orașul nostru. Nu doar pentru partea aceasta, ci pentru oraș în ansamblul său”, a ținut să menționeze Robu.

Scopul principal al proiectului este reducerea timpului de călătorie pe tramvaiul de pe linia 5, pe Calea Bogdăneștilor. Odată cu acest lucru se dorește creșterea vitezei de deplasare a tramvaielor și îmbunătățirea condițiilor de transport în comun, a siguraței și a confortului. Cele șapte noi stații de transport public vor fi adaptate nevoilor persoanelor cu handicap, dotate cu echipamente de supraveghere video, panouri LCD, mijloace de afișaj publicitar, coșuri și bănci. De asemenea, șinele vor fi înierbate și vor fi plantați copaci la fiecare patru metri. „Vă dați seama ce frumos va fi totul?”, au fost cuvintele primarului.

Deoarece spațiul permite acest lucru, trotuarul va avea un metru lățime pe fiecare parte, iar bicicliștii vor putea circula pe pistele de 1,5 metri, pe fiecare parte a drumului. „Fac în mod expres mențiunea că trecerile de pe piste la intersecții se vor face lin, și nu abrupt cum s-a întâmplat, din păcate, istoria orașului nostru. […] Noi am cerut de fiecare dată eu de când sunt eu primar, dar nu pot să le impun proiectanților. Unii proiectanți refuză să facă treceri line spunând că dacă nu-i obligă pe bicicliști să coboare la intersecție, pot ajunge pe carosabil”, a mai comentat Robu.

Porțiunea de 2,4 kilometri de carosabil ar dispune, în urma modificărilor, de patru benzi de câte 2,75 metri. Acestea vor ajuta, în viziunea edilului, la decongestionarea traficului din oraș, pe direcțiile Nord – Sud și Sud – Nord, menționând în mod special situația actuală de pe Calea Șagului.  

Comentarii

comentarii