Acasă Economic Proiectul GLOSS a consolidat parteneriatul româno-sârb

Proiectul GLOSS a consolidat parteneriatul româno-sârb

DISTRIBUIȚI

Proiectul „Green Lihgts for Safety and Sustainable of Roads” finanțat prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia prin orașul Deta a beneficiat de montarea a 50 de stâlpi de iluminat public care funcționează cu energie solară, a deschis orizontul viitoarelor colaborări concrete între Deta și partea sârbă. Proiectul GLOSS, implementat cu succes în ambele tări a demonstrat că cetățenii au doar de câștigat din parteneriatele stabilite pentru atragerea de fonduri europene.
„Între Vrsac și Deta există o legătură veche și durabilă. Dincolo de proiecte comune, de finanțări transfrontaliere sau de interese economice se află prietenia care ne leagă atât pe noi, cei care administrăm cele două orașe, cât și pe locuitorii din cele două localități. Între români și sârbi a existat o prietenie veche și sunt sigur că nimic nu poate strica această legătură trainică pentru că ea se bazează pe valori comune, pe tradiții apropiate și pe o istorie veche care a creat aceste legături. Indiferent de interesele de moment, de politică, de alianțe conjuncturale, prietenia dintre români și sârbi nu se va strica. Proiectele europene ajută atât partea română cât și pe cea sârbă, comunitățile din cele două localități având mult de câștigat. Proiectul GLOSS este încă un pas în dezvoltarea bunelor relații dintre cele două comunități. Atât noi, cei din Deta cât și partenerii noștri sârbi considerăm că acest proiect s-a încheiat cu succes și ne gândim deja la colaborarile care vor urma. Avem în lucru un proiect, tot cu Vrsac, prin care vom investi sume importante în școlile din cele două localități. Un alt proiect în lucru este cu comuna Plandiște și se referă la dotarea și modernizarea spitalului din Deta. Nu în ultimul rând ne gândim să accesăm fonduri europene împreună cu un partener mai nou și mă refer la comuna Novi Becej” a declarat Petru Roman, primarul orașului Deta.
Proiectul GLOSS a modernizat sistemele de iluminat public din orașele Vrsac și Deta prin utilizarea ultimelor tehnologii de iluminare, inclusiv a surselor de energie regenerabilă.

Comentarii

comentarii