Acasă Actualitate Proiectul vicepreședintelui CJ Timiș, în problema parcării supraetajate din zona centrală, refuzat...

Proiectul vicepreședintelui CJ Timiș, în problema parcării supraetajate din zona centrală, refuzat să intre în plenului consiliului local

DISTRIBUIȚI

Deși a solicitat introducerea pe ordinea de zi a consilierilor locali timișoreni a unui proiect pe tema terenului deținut de primărie în zona celui pe care Consiliul Județean Timiș dorește să ridice o parcare supraetajată în zona zero a orașului, Alexandru Proteasa, vicepreședintele CJT a fost refuzat de municipaliate.

Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Proteasa, se declară dezamăgit de faptul că cererea sa de se promova un proiect de hotărâre în problema parcării pe care CJT vrea să o ridice în centrul Timișoarei în plenul consiliului local, de marți, a fost respinsă. El spune că nu se va lăsa influențat de ”jocurile făcute unii politicieni disperați că nu au rezultate” și că demersul administrației județene va continua.

A cerut introducerea pe ordinea de zi a plenului Consiliului Local Timișoara, de marți, dar nu a primit acceptul. Alexandru Proteasa a dorit să prezinte aleșilor local, sperând la o rezolvare în problema celor 500 de metri aflați în administrarea municipalității timișorene, lângă terenul deținut de CJT în centrul Timișoare, fostul Centru Militar Județean, acolo unde administrația județului vrea să ridice o parcare supraetajată, dar trebuie să reducă proiectul din cauza acelui teren.

”Am solicitat să particip marți, 30 august, la plenul Consiliului Local Timișoara, cu scopul de a susține proiectul parcării ultracentrale care urmează să fie construită de Consiliul Județean și de a solicita, încă o dată, pe cale oficială, cei 583 mp de teren aflați în patrimoniul Primăriei. Am citit convocatorul ședinței ordinare de plen a Consiliului Local Timișoara și, cu dezamăgire, am constatat că proiectul de hotărâre privind transferul terenului nu apare nicăieri. Consiliul Județean nu va renunța la proiectul construirii parcării și vom insista pe toate căile legale ca Primăria să reacționeze în fața nevoii de peste 6000 locuri de parcare în Timișoara. Boicotarea și tărăgănarea implicării într-un proiect atât de important, nu poate fi o opțiune pentru Primărie, din partea căreia așteptăm o poziționare și o asumare directă”, spune Proteasa.

El insistă că interesul cetățenilor e mai mare decât dorințele unor politicieni.

„Interesul timișorenilor trebuie să rămână deasupra jocurilor făcute unii politicieni disperați că nu au rezultate. Sunt dispus să trec peste acuzele politicianiste lansate zilele trecute și să demontez public orice dezinformare sau suspiciune privind proiectul parcării ultracentrale de care Timișoara are atâta nevoie. La 1 minut de mers pe jos de Piața Operei, vom avea un sistem inteligent de parcare, parcare pentru biciclete și stații de încărcare electrică”, a mai subliniat Proteasa.

Comentarii

comentarii