Acasă Actualitate Promisiuni ministeriale: Spitalul Militar Timișoara va fi complet renovat până în 2020

Promisiuni ministeriale: Spitalul Militar Timișoara va fi complet renovat până în 2020

DISTRIBUIȚI

Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a vizitat județul Timiș. La Spitalul Clinic Militar de Urgenţă “Dr. Victor Popescu” din Timişoara ministrul a participat, alături de președintele CJT Călin Dobra, la o întâlnire cu şefii de secţie şi echipele de comandă ale spitalelor militare din vestul țării.

”În cadrul întrevederii le-am transmis cadrelor medicale și militarilor că împreună cu ministrul Mihai Fifor ne dorim să identificăm o soluție prin care Consiliul Județean Timiș să se implice în modernizarea clădirii spitalului.

Deschiderea mea este totală în privința îmbunătățirii actului medical cu atât mai mult cu cât avem un parteneriat solid cu Ministerul Apărării Naționale cu care colaborăm pe mai multe proiecte, inclusiv pentru construirea de locuințe pentru militari”, a declarat Călin Dobra.

Spitalul Militar din Timişoara va beneficia până în 2020 de investiții în reabilitarea infrastructurii și de fonduri pentru dotarea cu aparatură medicală modernă.

Comentarii

comentarii