Acasă Actualitate Protest în fața primăriei pentru ca timișorenii să nu fie inumani cu...

Protest în fața primăriei pentru ca timișorenii să nu fie inumani cu animalele!

DISTRIBUIȚI

O mână de iubitori de animale a protestat, luni 19 aprilie, de la ora 17.00, în fața Primăriei Timișoara, cu privire la noile prevederi pregătite de administrația USR, prin care cetățenii vor fi amendați dacă vor hrăni porumbeii, pisicile și câinii vagabonzi.  

Protestatarii au atras atenția că este inadmisibil ca legislația, privind protecția animalelor existentă să nu se respecte. Există norme juridice pentru sterilizarea animalelor și contra abandonului, dar nimeni nu ține cont de acestea. Dacă s-ar respecta, nu ar mai fi animale fără stăpân pe străzile din Timișoara, pe care vom fi obligați să le înfometăm.

Monica Ghinea a explicat: ”Le-am scris inițiatorilor proiectului – o doamnă și un medic veterinar – i-am întrebat cum e posibil să nu se aplice legislația de la nivel național!

Există legea nr. 258 din 2013, care prevede sterilizarea obligatorie a cățeilor care nu au pedigree, și legea nr. 205 din 2004, care sancționează abandonul. Aceste legi nu se aplică la Timișoara. Am întrebat-o pe doamna de la USR care a inițiat proiectul de ce trebuie să vină cu modificări la un HCL când există lege la nivel național.

Mi-a spus că acestea sunt la nivel național. I-am răspuns că o lege națională este peste un HCL și trebuie să se sterilizeze animalele să se respecte legea și, dacă s-ar da amenzi, nu am mai avea atâți câini  pe străzi și, dacă nu am abandona animalele, nu va trebui să îi înfometăm, conform noii prevederi pe care vor să o facă aici în Timișoara.

Nu se poate să fim amendați dacă hrănim căței pe stradă sau porumbeii, animale care și așa sunt nenorocite tot de oameni, prin abandon și violențe. Porumbeii au fost puși la înaintare că murdăresc clădirile. Nici pe aceștia nu vom mai avea voie să îi hrănim, dar se pot găsi soluții să nu se ajungă la asta. De exemplu, se pot planta ouă false în cuiburi pentru ca să nu se mai împerecheze etc.

Suntem aici la protest în fața Primăriei Timișoara ca să obținem un răspuns oficial și să vedem de ce nu se aplică legea ca să nu ajungem în situația să fim inumani cu animalele în Timișoara: câinii, pisicile sau porumbei – să îi înfometăm și să fim amendați pentru că le hrănim!”

Coralia Deci a adăugat: ”Se încurajează ca o bătrânică din Timișoara care hrănește o pisică sau un câine la parterul unui bloc să fie amendată sau să fie chemată la poliție și să intre în conflict cu ceilalți proprietari din bloc. Ea va fi hărțuită de vecini pentru că e milostivă cu un câine sau o pisică de pe stradă. E incredibil asta! Mai bine ar fi să se vină cu inițiative pozitive, cum ar fi construirea unui adăpost pentru animale, să devenim un exemplu pozitiv pentru toată țara, nu un anti-exemplu, că timișorenii sunt obligați să înfometeze animalele”.

La final, mesajul protestatarilor a fost următorul: ”Nu trebuie ca timișorenii să fie inumani cu animalele, ci să fie aplicată legislația de la nivel național să nu facem alta locală. Dacă se castrează animalele și se pedepsește abandonul, nu am mai avea animale pe stradă fără stăpân pe care va trebui să le înfometăm. Mesajul nostru este că trebuie să fim umani, nu inumani cu animalele, mai ales în pandemia aceasta extrem de grea. Animalele se află în stradă din cauza unor semeni răi care nu respectă legea, de aceea trebuie să se țină cont de  legislație existentă care este bună dacă s-ar aplica”.

Comentarii

comentarii