Acasă Eveniment Protestatarii cer primarului şi Consiliului Local Timişoara să ia poziţie faţă...

Protestatarii cer primarului şi Consiliului Local Timişoara să ia poziţie faţă de revendicările lor

DISTRIBUIȚI

Joi, 26 ianuarie, aleşii locali se vor întâlni într-o şedinţă extraordinară, pentru a discuta despre cererile Asociaţiei „Victoria”, care solicită adoptarea unei opinii oficiale din partea Consiliului Local Timişoara privind situaţia socială din România, precum  şi din urbea de pe Bega. Mai mult, membrii acestei asociaţii vor ca aleşii locali să adopte o poziţie oficială cu privire la  revendicările persoanelor care protestează de mai bine de 10 zile în Piaţa Operei din Timişoara.

Jos Băsescu! Jos guvernul!

Asociaţia „Victoria”, condusă de revoluţionarul Lorin Fortuna, are şi o listă cu şase revendicări. Membrii acestei aociaţii solicită:

1.demiterea sau suspendarea actualului preşedinte al ţării;

2.demiterea actualului guvern al ţării;

3.constituirea unui guvern de tehnocraţi, care să conducă ţara o perioadă temporară, necesară în vederea organizării de alegeri generale anticipate;

4.desfăşurarea, într-un viitor cât mai apropiat, a alegerilor generale anticipate, în vederea detensionării actualei situaţii;

5.efectuarea unei anchete societale, de către guvernul provizoriu de tehnocraţi şi continuată apoi de guvernul ales, referitoare la cauzele care au condus la provocarea actualei crize societale, precum şi tragerea la răspundere a celor consideraţi vinovaţi;

6.organizarea, de către guvernul provizoriu de tehnocraţi, a unui referendum pentru revizuirea Constituţiei actuale a României, inclusiv în vederea desemnării Curţii Constituţionale ca instituţie de putere de stat, garantă a respectării Constituţiei, având în vedere că, în prezent, nici o instituţie de tip putere de stat nu este abilitată, constituţional, cu acest rol fundamental (preşedintele ţării fiind abilitat doar în calitate de veghetor, dar nu şi garant al respectării Constituţiei).
 
„Orice om politic trebuie să ţină cont de glasul pieţei”

Sorin Grindeanu, viceprimarul Timişoarei şi liderul de grup PSD din cadrul Consiliului Local Timişoara, spune că orice om politic trebuie să ţină cont de doleanţele protestatarilor. „Aceşti oameni care protestează paşnic, de mai multe zile, în Timişoara au revendicări dintre cele mai diverse. O parte a manifestanţilor vor eliminarea taxei auto, iar o altă parte protestează faţă de ce se întâmplă la Roşia Montană. Între aceşti oameni există un numitor comun: majoritatea celor care vin în fiecare zi în Piaţa Operei din Timişoara cer înlăturarea lui Traian Băsescu şi demisia guvernului. Eu cred că orice om politic ar trebui să asculte glasul „pieţei”. Este normal ca noi, aleşii locali, să provocăm în consiliul local o astfel de discuţie şi poate să şi adoptăm o hotărâre de consiliu local”, spune Sorin Grindeanu.

„Nu văd cum am putea formula o poziţie oficială”

Adrian Pau, unul dintre liderii marcanţi pe care îi are PDL în Consiliul Local Timişoara, nu este de acord cu declaraţiile făcute de viceprimarul Sorin Grindeanu. „Îi înţeleg pe cei care protestează la noi în oraş, îi înţeleg şi pe cei care protestează în alte oraşe mari din România. Nu sunt de acord cu toate revendicările lor, însă aceşti oameni au dreptul să protesteze. Dar aceste proteste trebuie să fie paşnice şi să nu se ajungă la violenţe. Referitor la cererile Asociaţiei Victoria, nu văd cum am putea adopta un punct de vedere. Este imposibil: în acest consiliu sunt mai mulţi oameni care fac parte din mai multe partide, nu avem cum să ne punem de acord cu toţii. Oricum, noi, în acest consiliu, propunem şi votăm legi, deci nu emitem puncte de vedere” , spune Adrian Pau.

Reprezentanţii PNL vor să adopte o declaraţie oficială

Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş, spune că  reprezentanţii PNL Timiş în Consiliul Local al Municipiului Timişoara sunt de acord cu întrunirea consiliului pentru a lua în dezbatere situaţia din Timişoara şi din celelalte mari oraşe ale României. Aceştia sunt pregătiţi să adopte şi o declaraţie oficială faţă de această situaţie şi faţă de revendicările protestatarilor, aşa cum a solicitat Asociaţia "Victoria" a Luptătorilor în Revoluţie din Timişoara. Singurul partid important din Consiliul Local Timişoara care nu a comentat acest subiect este Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat. Timp de două zile, am încercat să obţinem o poziţie oficială din partea primarului Ciuhandu, însă acest lucru a fost imposibil. Nici măcar liderul de grup, Vasile Moldovan, nu a făcut niciun comentariu. Acesta s-a limitat să spună: ”Nu pot comenta în nume propriu. Probabil va fi o decizie politică şi nu mă pot pronunţa decât după ce vorbesc şi cu colegii mei”, a spus Moldovan.

 
 

Comentarii

comentarii