Acasă Actualitate PS Lucian, alături de sutele de credincioși la hramul bisericii din capitala...

PS Lucian, alături de sutele de credincioși la hramul bisericii din capitala Caraș Severinului

DISTRIBUIȚI

Episcopul Caransebeșului, PS Lucian, a fost alături de preoți și de sutelor de credincioși din capitala Caraș Severinului, la praznicul „Schimbării la Față” a Mântuitorului Iisus Hristos, la sfârșitul săptămânii.

Ierarhul a slujit Sfânta Liturghie la biserica din Reșița, ce are hramul praznicul Schimbării la Fată a Mântuitorului Iisus Hristos. Părintele Episcop s-a rugat cu preoții și credincioșii parohiei reșițene, dar și din alte parohii ale municipiului de pe Bârzava, care au venit împreună cu autoritățile locale, copii și tineri, să ia parte la bucuria hramului. Fiind perioada postului Adormirii Maicii Domnului, foarte mulți s-au împărtășit cu Sfintele Taine.

Îi mulțumim Domnului că am fost prezenți la hramul acestei biserici monumentale din Reșița, mulțumim ctitorilor și binefăcătorilor acestei biserici și le mulțumim credincioșilor care au fost în număr mare prezenți astăzi la slujbă. De asemenea, le mulțumim credincioșilor care nu numai în duminici și sărbători, ci înțelegem că și în zilele de rând, participă la Sfânta Liturghie și se roagă împreună cu preoții pentru orașul acesta, pentru eparhia aceasta, pentru țara noastră și pentru întreaga lume. Suntem datori să ne rugăm pentru sănătate sufletească și trupească, pentru pacea dintre oameni, dintre popoare, și, bineînțeles, suntem datori să ne rugăm pentru iertarea păcatelor noastre și pentru câștigarea vieții veșnice”, a afirmat Preasfințitul Lucian.

Catedrala din Govândari, aşa cum îi spun reşiţenii, este concepută după modelul bisericii Caşin din Bucureşti. Sfântul locaș este construit în stil neobizantin (plan în cruce greacă cu trei abside de mari dimensiuni). Biserica are cinci turle din care turla principală este ridicată deasupra naosului, în punctul cel mai înalt fiind pictat Pantocratorul. În anul 2014 biserica s-a înzestrat cu un frumos iconostas şi mobilier sculptat dim lemn de stejar. Tot în 2014 s-a pictat Sfântul Altar şi iconostasul de către Rita Aldea şi fiul ei Dan Vulcan.

Această biserică este importantă pentru toată Reșița, deoarece de un an și câteva luni, aici se săvârșește în fiecare zi Sfânta Liturghie. Avem trei preoți și prin rotație în catedrala nouă a municipiului Reșița, iată cu ajutorul Domnului, se săvârșește zilnic Sfânta Liturghie. De aceea, astăzi i-am îndemnat pe credincioșii noștri să se roage mai mult și să muncească cu responsabilitate. «Roagă-te și muncește» este îndemnul nu numai pentru călugări, pentru preoți, ci și îndemnul pentru fiecare creștin responsabil și disponibil”, a subliniat Părintele Episcop.

Făcând referire la praznicul ierarhul a spus că „este foarte important ca la fiecare Sfântă Liturghie, noi să ne simțim ca pe Tabor și să exclamăm împreună cu Petru: «Doamne, bine ne este nouă să fim aici». Să înțelegem că fiecare biserică este un nou Tabor, pe care se schimbă la Față Mântuitorul Iisus Hristos, iar noi suntem martori și mărturisitori asemenea celor trei ucenici iubiți ai Mântuitorului. Schimbarea la Față prefigurează Învierea Domnului, de aceea astăzi putem spune împreună cu psalmistul David, ca și la Paști: «Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea»”.

Pentru misiunea ce o desfășoară, părintele paroh Nicolae Hațiegan a primit din partea Preasfințitului Lucian o diplomă de recunoștință, iar ceilalți doi preoți slujitori au fost hirotesiți iconom, respectiv iconom-stavrofor. Părintele Sorin Bușoi a fost hirotesit iconom, iar părintele Cosmin Brebu iconom-stavrofor.

Potrivit tradiției din această zi, Preasfințitul Părinte Lucian a binecuvântat prinoasele la finalul Sfintei Liturghii.

 

Comentarii

comentarii